Mihai Teja a semnat, luni, un contract valabil pentru un an, cu opţiune de prelungire pe încă unul, cu CSM Politehnica Iaşi. Fostul tehnician al FCSB a sosit în cursul dimineţii la Iaşi, fiind preluat direct de la Aeroport de preşedintele executiv al grupării moldave, Adrian Ambrosie. Imediat, cei doi s-au deplasat la Palatul Roznovanu, unde au avut o întrevedere cu primarul Mihai Chirica. După o scurtă vizită la Mitropolie, noul antrenor principal al Iaşului a vizitat baza sportivă a stadionului din Copou, după care a avut o discuţie şi cu preşedintele Consiliului Director al CSM Politehnica Iaşi, Leonida Antohi. În vârstă de 40 de ani, Mihai Teja a jucat fotbal la juniorii Stelei. Din cauza unei accidentări, a fost nevoit să pună ghetele în cui la o vârstă foarte fragedă, după care a decis să se apuce de antrenorat. Noul tehnician al formaţiei din Dealul Copoului este absolvent al celebrei Şcoli de fotbal de la Coverciano (Italia), care a dat antrenori celebri în întreaga lume. Ca antrenor, a fost secund al lui Mircea Rednic la Dinamo şi antrenor principal la Universitatea Cluj, Pandurii Târgu Jiu, Gaz Metan Mediaş şi FCSB. De asemenea, Mihai Teja a fost şi selecţioner al naţionalei de tienret a României (under 21). (E.M.)
Related Articles
Gyor a câştigat, pentru al doilea an consecutiv, Liga Campionilor la handbal feminin
14 mai 2018 09:20
3 iPhone X și peste 3.000 de alte premii, cadourile oferite de Crăciun, de Palas
5 decembrie 2017 18:55
Check Also
Close
-
(no title)2 decembrie 2016 15:00