Peste 100 de copii vor fi sprijiniţi pentru a avea acces la educaţie printr-un parteneriat al Hope and Homes for Children (HHC) cu o companie.
Potrivit unui comunicat al HHC, Pepco România susţine programul de prevenire a separării copilului de familie desfăşurat de Fundaţie în judeţele Maramureş, Bistriţa, Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Sibiu, Bihor, Hunedoara şi în Bucureşti, Sectoarele 3 şi 4, cu o componentă de educaţie.
„Parteneriatul se va desfăşura până la finalul anului 2019 şi are o valoare de 60.000 euro. Fondurile acoperă cheltuielile necesare pentru ca 110 copii din programul de prevenire a separării copilului de familie derulat de Fundaţie să aibă acces la educaţie, să nu abandoneze şcoala şi să poată să îşi continue studiile. Datorită fondurilor direcţionate către această componentă din programele Fundaţiei, cei 110 copii vor fi ajutaţi să aibă acces la şcolile pe care le frecventează – li se vor plăti cheltuielile de transport, cele legate de cazare şi taxe de şcolarizare acolo unde este cazul, li se vor achiziţiona rechizite, computere, manuale şi alte materiale necesare studiului, precum şi îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse de igienă personală”, se precizează în comunicat.
HHC menţionează că 39% dintre copiii României trăiesc în condiţii de sărăcie, conform Strategiei Naţionale Privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei. Nu au haine şi încălţăminte, nu frecventează grădiniţa sau şcoala, iar în unele zile nu au ce mânca. Asta îi face pe părinţi, de multe ori, să îi lase în grija statului, în orfelinate, unde au mâncare, dar sunt privaţi de afecţiune.
„O trăsătură definitorie a programului de prevenire a separării copilului de familie desfăşurat de Hope and Homes for Children este faptul că implică familia ca actor principal în acţiunea de prevenire, oferind intervenţii croite exact pe nevoile acesteia şi soluţii pe termen lung, care evită ca familia să devină dependentă de sprijinul oferit. Fie că vorbim de consiliere sau de sprijin material, intervenţia se axează pe nevoile individuale ale familiei respective, iar decizia de sprijin e luată de o echipă de specialişti (asistenţi sociali, psihologi, educatori) care decid ce intervenţii sunt necesare pentru prevenirea separării copiilor de familie”, se mai arată în comunicat.
Între 2001 şi 2018, Fundaţia a lucrat cu 3.688 de familii din 19 judeţe şi din Bucureşti în programul de prevenire a separării copilului de familie. 10.308 copii au fost ajutaţi în mod direct să rămână alături de familiile lor. În mod direct sau indirect, în această perioadă, Fundaţia a contribuit, prin asistenţă tehnică şi financiară, la prevenirea separării de familie a 31.580 de copii. AGERPRES