Facultatea de Textile-Pielărie și-a schimbat numele în Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor

Facultatea de Textile-Pielărie și Management Industrial de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (UTI) și-a schimbat denumirea în Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor. Solicitarea a fost înaintată către Ministerul Educației Naționale, care a operat modificările legislative, astfel încât noua denumire a fost oficial înregistrată.  „În cadrul Facultății de Textile-Pielărie și Management Industrial s-a dezvoltat, de peste 60 de ani, un colectiv dedicat managementului și administrării afacerilor. Astăzi, colegii noștri reprezintă un pol al educației în managementul afacerilor, iar printre absolvenții programelor universitare se numără leaderi sau acționari ai marilor companii, reprezentanți de marcă în diferitele sectoare economice din țară și străinătate. În acest context, adăugarea explicită a acestor preocupări în denumirea facultății a devenit o cerință tot mai accentuată exprimată mai ales de absolvenți. În plus, termenul de «textile» ascunde acum mult mai multe valențe decât în trecut, facultatea dezvoltând direcții de studiu didactic și cercetare orientate spre design vestimentar, confecții, echipamente, îmbrăcăminte smart etc. De aceea, consider atât inspirată, cât și bine motivată noua denumire”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul UTI. Decanul facultății, conf. univ. dr. ing. Mariana Ursache, explică faptul că schimbarea de nume vine și pentru a răspunde exigențelor unei profesii care și-a pierdut din marca tradiționalistă, care se dezvoltă în permanență odată cu evoluția tehnologiilor. Primul pas în adaptarea facultății la noile realități de pe piața muncii a fost adoptarea conceptului de management tehnologic, iar acum s-a luat decizia schimbării denumirii și pentru o mai bună concordanță cu dezvoltarea a programelor de studii ale facultății: Design Industrial și Managementul Afacerilor. Schimbarea denumirii este doar un prim pas într-o strategie de relansare a facultății, conducerea acesteia intenționând să demareze și un proces de restructurare a programelor de studii de licență și de master.  „Am ținut cont și de necesitatea de a asigura o mai bună corelare a denumirii facultății cu situația și tendințele naționale și internaționale, cu programele de studii pentru domeniile specifice și sectoarele industriale cărora se adresează. Propunerea de schimbare a denumirii facultății este rezultatul unei succesiuni de activități, începând cu o serie de consultări cu firme relevante din domeniu în cadrul unor întâlniri organizate de facultate sau de către organizații partenere, discuții individuale cu reprezentanți din firme, consultarea de studii și rapoarte privind evoluția pieței muncii”, a precizat conf. univ. dr. ing. Mariana Ursache, decanul Facultății de Design Industrial și Managementul Afacerilor. Aceasta a mai punctat că prin schimbarea denumirii, comunitatea academică de la facultate se angajează să pregătească specialiști într-un domeniu care concepe și produce bunuri industriale ce sunt menite asigurării confortului și siguranței din viața de zi cu zi. În momentul de față, facultatea pregătește specialiști pentru cele aproximativ 1.500 de firme din regiunea Moldovei, cererea de absolvenți în domeniu fiind una foarte ridicată. (E.M.)