O MOȚIUNE SUB FORMĂ DE LOȚIUNE

Pregătirea moțiunii de cenzură scoate la iveală fibra morală a poporului român, reprezentată de aleșii acestuia. De fapt, se poate vorbi despre imoralitate, atâta timp cât se mizează pe trădare, pe împlântarea cuțitului în spatele celui care te-a scos în față, care te-a făcut din anonim ceea ce ai ajuns, scos din gloată și prezentat lumii ca fiind ”cel ales”.
Incontestabil este faptul că trădarea a schimbat regula jocului, în timpul jocului, încă din grota existenței noastre, pe aceste pământuri, transformate mai apoi în țară. Nimeni nu a reușit să învingă acest popor, în afara trădării aproapelui, acțiune constantă și folosită ca ultimă alternativă, ca acțiune de urgență, atunci când regula reprezentativității nu mai este pe placul minorității.
Suntem un popor falnic, curajos, viteaz, greu sau aproape imposibil, de învins. Avem de partea noastră cutezanța, inteligența, frumusețea, dar și sănătatea trupului viguros, atuuri ce ne-au adus la masă pe lângă o mână de prieteni sinceri și dezinteresați, o șleahtă de șnapani, hoți de meserie, cu zâmbetul fotogenic, ”oameni de bine” doar atunci când mass media își aprinde ledul roșu al transmisiilor în direct.
Acum se caută o altfel de majoritate decât aceea pe care a decis-o electoratul la alegerile generale. Se încearcă momirea unor așchii de parlamentari pentru care un intens privat îi poate scoate din angajamentul pe care l-au făcut electoratului care i-au votat, care le-a dat dreptul de a vorbi și acționa în numele lor.
Această trădare parșivă nu are cum să fie decontată votului din timpul alegerilor din 2016, ea fiind o ingerință mizerabilă în acea majoritate din care astfel de procedee nu fac altceva decât să șubrezească ideea de democrație, de ”dictatură a majorității”. Reprezentativitatea votului este astfel falsificată în cunoștință de cauză, virusându-se grav voința inițială a unui electorat astăzi părăsit de aleși.
Încă mai trebuie să plătim tribut greu orgoliilor care ne-au fracturat demnitatea, coloana vertebrală, ce ne definește verticalitatea, încrederea, loialitatea. Moralitatea în spațiul mioritic a ajuns la grea încercare, fără a ne imagina o nouă Sodoma și Gomora, chiar dacă lipsa acelui bun simț a reușit de milenii, să fie legea și garanția (identificată și de Seneca): ”ceea ce nu oprește legea, opreşte bunul simț”.
Astăzi, din prea multă confuzie, din prea multe ambiții sterile, din cauza măruntelor, dar violentelor aspirații, suntem victimele propriilor noastre mesaje, cum ar fi cele prin care încercăm să ne detașăm de restul oamenilor, în postura celor aleși, a celor care dețin autoritatea împărțirii banilor, după cum ne striga interesele, mai mult sau mai puțin oneste.
Moțiunea de cenzură a devenit capcana cu ajutorul căreia vom reuși să separăm grâul de neghină, vom reuși să ne dăm seama din ce parte a noastră vine trădarea, oferindu-ne o radiografie exactă a celor în care te poți încrede.
Liderul liberalilor, Ludovic Orban se poate prezenta ca fiind specialistul nr.1 al ratărilor moțiunilor de cenzură. Ludovic Orban, inimă de trubadur, ce-i tulbură luciditatea politică, a ajuns să fie identificat cu ratarea însăși, a unei majorități care ar face posibilă trecerea moțiunii de cenzură. Matematic vorbim, majoritatea deținută de PSD-ALDE este una asiguratorie, care nu poate să scoată din pălărie iepurele și nici măcar porumbelul.
Indiferent de jocurile de gleznă, pe care au început să le facă UDMR și ProRomânia, votul va trebui să adune 234 de voturi pentru moțiune pentru ca Guvernul Dăncilă să cadă.
Misiunea ”vot cu vot / îmi arată ce pot” va fi tăiată de la rețea prin poziția deja anunțată a parlamentarilor alianţei politice aflată la guvernare, aceea de a sta în băncile Parlamentului (a se citi fotolii) și pentru a urmării zbaterea opoziției, aruncată în ridicolul unui final anunțat ale votului insuficient.
Dacă liberalii nu fac altceva decât ceea ce au făcut în ultimii 30 de ani, cel puțin, trădare cu iz de afaceri oneroase, restul opoziției cu un Traian Băsescu docherul, cu un Victor Ponta dezorientatul sau cu Dan Barna anesteziatul încearcă, din ce în ce mai vocali, să interpreteze dansul ”muștei fără cap”, mizând în continuare pe o formă a presiunii ce seamănă mai mult cu ”pumnul în gură” pus manifestărilor firești într-o democrație autentică.
Obsesia descoperită și astăzi în formula: ”Important nu este cine votează, important este cine numără voturile” blochează încă mentalul colectiv, prejudiciind libertatea garantată de votul universal valabil, din ce în ce mai atacata de tot felul de aranjamente oneroase, ce ies astăzi la suprafață. Astăzi, mult invocata moțiune încearcă să aibă efecte revigorante date de o magică loțiune.
ADI CRISTI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.