Un număr de 104 proiecte de manuale şcolare au fost admise şi 72 respinse

Un număr de 104 proiecte de manuale şcolare au fost admise şi 72 respinse în urma evaluării calităţii ştiinţifice a proiectelor depuse, precizează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) într-un comunicat de presă.

“Ca urmare a derulării procedurii de licitaţie deschisă în vederea asigurării manualelor şcolare, în anul şcolar 2019 – 2020, pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în calitate de autoritate contractantă, a comunicat ofertanţilor astăzi, 13 iunie 2019, rezultatele evaluării calităţii ştiinţifice a proiectelor depuse. Astfel, au fost admise 104 proiecte de manuale şcolare şi respinse 72. Din cele 72 de proiecte, 17 au fost respinse ca fiind “neconforme” şi 55 au fost respinse având mai puţin de 95 puncte. Aceste rezultate au fost comunicate ofertanţilor, care au dreptul de a contesta rezultatele în termen de 10 zile de la primirea comunicării”, precizează MEN.

Potrivit sursei citate, licitaţia a fost lansată pentru manualele de clasa a VII-a, precum şi pentru manualele şcolare necesare elevilor din clasele I-VI pentru care fie nu au existat oferte în anii trecuţi, fie acordurile-cadru încheiate în urma achiziţiilor anterioare au încetat.

Ofertanţii au depus 176 de proiecte de manuale şcolare. Au fost înscrise oferte pentru toate disciplinele din trunchiul comun pentru clasa a VII-a şi pentru o bună parte din disciplinele de clasa a VI-a rămase neofertate în anul 2018.

Nu au fost depuse oferte pentru disciplinele care presupun un tiraj redus al manualelor şcolare.

“Pentru titlurile de manuale şcolare pentru care nu s-au primit oferte, MEN aplică prevederile art. 31 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu Metodologia de achiziţie a manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar, Anexa nr. 3 a OMEN nr. 3103/2019. În vederea evaluării calităţii ştiinţifice a proiectelor de manuale şcolare au fost cooptaţi, prin apel public, în calitate de experţi, profesori din învăţământul superior sau preuniversitar, care au titlul ştiinţific de doctor sau cel puţin gradul didactic I. Evaluarea calităţii ştiinţifice a conţinutului fiecărui proiect a fost realizată de către cinci experţi cooptaţi. Conform metodologiei, un proiect de manual şcolar poate fi acceptat dacă întruneşte minimum 95 de puncte din 100 de puncte posibile”, se arată în comunicat. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.