Breaking News

Dragnea rămâne încarcerat la Penitenciarul Rahova. Va executa pedeapsa în regim închis

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova, în regim închis, au precizat surse din cadrul unităţii, potrivit Mediafax. Decizia a fost luată de comisia penitenciarului, întrunită marţi.

Dragnea rămâne la Penitenciarul Rahova. Va executa pedeapsa în regim închis
Potrivit aceloraşi surse, Liviu Dragnea ar putea să treacă la regim semideschis după executarea unei cincimi din pedeapsă. După această perioadă, comisia se va întruni din nou pentru a decide în ce unitate continuă Dragnea executarea pedepsei, însă Penitenciarul Rahova nu are regim semideschis.

Fostul preşedinte PSD a depus o cerere pentru a rămâne în continuare în regim de detenţie la Penitenciarul Rahova, astfel încât familia şi cei apropiaţi să-l poată vizita.AMPress