VORBA VINE…

Viața nu crede în lacrimi. Emoțiile fac parte din zestrea noastră subiectivă. Nu au nimic în comun cu duritatea luptei pentru existență. Între a fi și a nu fi se întinde teritoriul deșertăciunii, parte din el cultivat cu tot felul de speranțe și idealuri lăsate la voia întâmplării iluziilor stropite cu apă. 

De mult nu ne mai simțim tălpile lipite de pământ, fără ca acestea să plutească deasupra solului. S-ar crede că suntem cu ”capul în nori”, fără ca această poziție să ne reprezinte, să ne scoată din casă, să ne ofere șansa zburătorului. Fără tălpi coborâte înspre acele rădăcini care  să ne susțină stabilitatea, continuitatea, veșnicia, fără aripi care să ne motiveze zborul spre Înalturi, ar trebui să ne întâlnim doar în gândurile fiecăruia dintre noi, spațiu în care legile Naturii nu mai sunt obligatorii, așa cum nici legile sociale nu mai contează, În gândurile noastre suntem fiecare cu propria sa lume, care nu mai contează pentru cel de lângă noi, care nu mai slujește comunității. Fiecare își poate construi lumi paralele, asemenea unei rețele de autostrăzi, ce se întâlnesc în noduri spectaculoase, pline de aventurile iminentelor intersecții provocatoare.

Spațiul politic este cea mai mare provocare a acestui început de mileniu III. Diform, cu geometrii variabile greu de imaginat, plin de capcane, în marea lor parte puse în zonele cele mai de necăutat, acolo unde nu te aștepți că poate sari ceva în aer, scena politică românească devine una dintre cele mai imprevizibile realități ce dau semne de incoerență, învălmășeală, ură și sete de răzbunare… ”până la moarte”. Într-o astfel de lume încrâncenată, practic nu mai este posibil nici o formă de conciliere, de concordie, de solidaritate, lăsând vrajba să ne cuprindă, să ne transforme în veritabile atacuri la baionetă, unii împotriva celorlalți.

Patima și pasiunea duse la extrem sunt cauzele acestui nemilos blocaj al rațiunii, părăsindu-ne judecata în folosul emoțiilor exacerbate, aduse în stadiu incendiilor pustiitoare. Trebuie să fim conștienți și să ține cont de astfel de urmări, dintr-un astfel de conflict, nimeni nu scapă. Nu se mai poate vorbi de învinși și învingători, atâta timp cât toți vor fi transformați în aceeași apă, în același pământ. Inconștiența va fi singurul câștigător al întinderii deșertului acoperitor de păduri și izvoare, a cărei prezență va avea efectul radioactivității, a materialului nuclear, ce ne va ucide pe toți, fără menajamente, lăsându-ne în picioare doar produsul minții noastre, de neatins, a cărui strălucire va fi afectată de praful care se va așterne, ca într-un spațiu lipsit de mișcare, în care doar absența omului va naște părăsirea în formele ei cele mai stabile.

O nouă moțiune de cenzură a scos din mână opoziția care s-a încăpățânat să creadă că instituţia trădării este una funcțională, ca soluție imorală a celor ce se bat cu pumnul în piept pentru o clasă politică fără penali, fără infractori. S-au dat cu capul de toți pereții puterii pentru a-l vedea pe Liviu Dragnea dus în pușcărie, acolo unde instanța de judecată a considerat de cuviință că ar trebui să stea, dar nu ezită să fie la fel de imorali precum sunt infractorii, atunci când apelează la trădările descalificante în fața unui electorat bulversat, scos din minți de tot atâtea încercări de cârpire a unui entuziasm rămas totuși fără fond.

Zbaterea opoziției a fost una de înțeles, gălăgioasă și fără substanța necesară schimbărilor de substanţă.

Marile trădări au venit din partea UDMR și a ProRomânia, fiecare jucând cartea pragmatismului de partid și mai puțin a ideologiilor asumate. Dacă udemeriștii lui Kelemen Hunor s-au văzut încorsetați de dezastrul pe care tot ei l-au produs la cimitirul internaţional al  eroilor din Valea Uzului, calculele lui Victor Ponta a fost unul din categoria ”particip fără ca să mă bag”, astfel încât să-și păstreze cel puțin moțul la suprafață, în eventualitatea că s-ar găsi cineva, în altfel de vremuri mai tihnite, să-l apuce și să-l tragă afară. Cei mai verticali și mai intransigenți totodată, au fost useriștii, cu un Dan Barna, din ce în ce mai constant și mai pe cai politici urcat, evitând expunerile gratuite și posibilele auto contraziceri ce i-ar putea afecta credibilitatea fundamental.

Liberalii continua să fie trompeta stricată a opoziției, îmburicată la maxim, cu un Ludovic Orban farsor, cu un Rareș Bogdan debusolat și greu de recuperate în realitatea pe care calcă și în care există un altfel de Klaus Iohannis decât cel pe care fostul jurnalist îl știe.

Peste toate acestea a căzut bomba nimicitoare, după ce moțiunea de cenzură a eșuat, iar alianţa politică PSD-ALDE și-a mai făcut rost de un balon de oxigen, dar și de o nouă listă cu dușmanii săi de moarte, pe care până mai ieri îi considera prieteni pe care te poţi baza.

Vorba vine…

ADI CRISTI