Preşedinţia României la Consiliul UE a fost una foarte bună, numărul de dosare finalizate cu succes fiind foarte mare, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles.
„Rezultatele pe care le-am obţinut sunt foarte bune. Între timp, toată lumea a conştientizat acest lucru. Avem, sigur, Summitul de la Sibiu, care a fost un succes recunoscut de toată lumea, dar avem şi rezultate foarte bune pe dosarele care au fost lucrate. Şi numărul foarte mare de dosare care au fost finalizate cu succes în Preşedinţia română arată că avem oameni foarte buni aici, la Bruxelles, care au reuşit să ducă aceste dosare până la finalizare. Este un lucru mai puţin aşteptat, dar cu atât mai mult putem spune că această Preşedinţie a fost una foarte bună”, a precizat preşedintele.
Potrivit acestuia, în prima parte a Reuniunii Consiliului European de vară se va discuta agenda strategică pentru următorul mandat.
„Este un pas care a fost pornit la Summitul de la Sibiu, unde s-au stabilit principiile pe care vom merge când discutăm agenda strategică. Avem un draft pentru această agendă, un draft care se inspiră în puncte esenţiale din Declaraţia de la Sibiu şi cred că astăzi vom aproba o agendă care va fi foarte bună pentru următorul mandat şi vine cu chestiuni care au fost antamate la Sibiu”, a explicat şeful statului.
În cea de-a doua parte a reuniunii se va discuta despre ocuparea posturilor-cheie din administraţia Uniunii.
„Aceasta chestiune este fără o agendă specifică, va fi o discuţie liberă şi credem că vom face paşi înspre o soluţionare. Nu mă aştept însă ca până la final să avem o decizie care poate fi trimisă în Parlament, dar asta rămâne de văzut”, a arătat Iohannis.
Preşedintele a menţionat în context că Summitul de la Sibiu a constituit un foarte bun prilej pentru a fi convenite principii „care sunt foarte sănătoase şi binevenite pentru următorul mandat”.
„Şi, cu siguranţă, vom găsi multe puncte care, evident, vin din ce s-a elaborat în Declaraţia de la Sibiu”, a adăugat el. AGERPRES