În prezenţa prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Capitală, la Iași a fost lansat joi, în premieră, Programul Național de Screening privind infecția cu virusul hepatitic C pentru populația defavorizată din zona de nord-est a țării, program la care parteneri sunt Consiliul Județean (CJ) Iași, Spitalul de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” și Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. Primele testări vor fi efectuate în județele Iași, Suceava și Botoșani, a anunţat prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Prefectură, la care au fost prezenţi, de asemenea, Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi, şi prof. univ. dr. Carmen Dorobăţ, directorul Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva”. ”Un lucru foarte important pentru acest program-cadru destinat controlului infecțiilor virale hepatitice este acela că el este finanțat, că are costuri bine stabilite și că îi sunt alocate fonduri substanțiale. Moldova este regiunea mea de suflet și am început să lucrăm în urmă cu ceva ani la aceste programe, acum le concretizăm și mergem și mai departe cu ele, astfel încât cele mai vulnerabile județe, respectiv Iași, Suceava și Botoșani, să intre într-un prim lot al acestui program național. În momentul de față, știm că infecția cu virusul hepatitic C o putem vindeca în proporție de peste 99 la sută. Ar mai fi o singură problemă, dar care este în curs de rezolvare, cea a tratării persoanelor neasigurate. Ministrul Sănătății a propus o clauză în contractul cadru, prin care și persoanele neasigurate să aibă acces gratuit și neîngrădit la aceste servicii de sănătate”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. ”Din studiile efectuate la nivel național s-a constatat că incidența infecției cu virusul hepatitic C este mai mare în acest areal geografic față de zona de sud-est a Europei. Este nevoie de susținerea administrațiilor județene pentru ca împreună cu medicii de familie și cu asistenții sociali să putem avea o campanie cu impact în mediul rural. Vom merge efectiv pe teren și vom face teste gratuite pentru virusul hepatitic C. Populația trebuie să afle nu doar de existența acestui virus, ci, mai ales că putem învinge virusul cu un tratament nou, cu rezultate foarte bune, care presupune administrarea zilnică a unei tablete, pe o perioadă de trei luni”, a afirmat, la rândul său, prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” din Iași. De remarcat că doar în ultimii trei ani, la această unitate sanitară, singura de profil din zona Moldovei, au fost tratați peste 1.200 de pacienți infectați cu virusul hepatitic C. ”Consiliul Județean Iaşi susține astfel de proiecte, care sunt în beneficiul populației. Este importantă diagnosticarea, însă, la fel de mare impact are și prevenția, mai ales când vorbim de infecții atât de grave cum este cea cu virusul hepatitic C. Este în continuare nevoie de astfel de inițiative, care duc practic medicul în comunitate, în zonele rurale defavorizate acolo unde informația nu ajunge atât de bine pe cât ne-am dori”, a menţionat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Primele testări în cadrul acestui program național vor fi efectuate în toamnă, pentru început urmând să fie achiziționate peste 5.000 de astfel de teste. Rezultatele se obțin în cel mult jumătate de oră de la preluarea probei. Persoanele diagnosticate vor primi tratament adecvat și vor fi monitorizate la Spitalul de Boli Infecțioase Iași. (E.M.)