România are cel mai mare număr de pacienți arși din Europa. Este semnalul de alarmă tras de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, prezentă la Forumul Național al Spitalelor.
Oficialul a precizat că Ministerul lucrează la o comparație cu numărul de pacienți arși din Polonia, Franța, Belgia, Germania și Italia.
Ea a anunțat că, numai în ultimele două zile, au existat trei pacienți arși, “ceea ce înseamnă foarte mult”.
“Caut și eu explicație. Categoric este vorba de educație, de prevenție, dar și de măsuri coercitive. Până la urmă trebuie și noi să vedem cum vom pune această problemă. Adică electrocutat, de ce? Pentru că ai ales să faci un gest care era interzis”, a afirmat Sorina Pintea.
“Cred că există alte instituții abilitate care trebuie să tragă un semnal de alarmă mai repede decât o poate face Ministerul Sănății și, da, ne-am gândit, pentru că ne confruntăm în ultima vreme cu un număr mare de pacienți arși”, a mai spus oficialul.