Valoarea totală a pagubelor produse de ploile care au căzut în perioada 18 mai – 10 iunie în judeţul Iaşi se ridică la peste 986.320 de lei, au anunţat, vineri, reprezentanţii autorităţilor judeţene, întruniţi în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Potrivit acestora, cantitățile mari de apă au provocat în perioada 18-19 mai deteriorarea digului de la Șipote, motiv pentru care se impune refacerea urgentă a structurii acestuia, cheltuielile fiind evaluate de specialişti la 450.000 de lei. Ca urmare a ploilor torențiale care au căzut în perioada 24 mai-10 iunie, 243 de localități din 70 de comune din judeţ au fost afectate fie de revărsarea unor râuri, fie de scurgerile de pe versanți. Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au decis, în cadrul şedinţei de vineri, de la Prefectură, la propunerea președintelui Consiliului Județean, Maricel Popa, înaintarea către Guvern a două solicitări în vederea emiterii de ordonanțe de urgenţă cu privire la acordarea ajutoarelor de urgență pentru calamități , una referitoare la comunele afectate și alta pentru digul de la Șipote. (E.M.)