Industria turismului din Grecia riscă să fie afectată virusul Nilului de Vest

Industria turismului din Grecia riscă să fie afectată de virusul Nilului de Vest transmis de ţânţari, în contextul în care străinii sunt avertizaţi să ia măsuri de precauţie pentru a evita riscurile expunerii.4

Ministerul britanic de Externe a inclus problema insectelor printre potenţialele riscuri asociate deplasărilor în Grecia, iar experţii le-au recomandat turiştilor să adopte măsuri de precauţie, informează cotidianul The Guardian.

„Au fost destul de multe cazuri pentru a şti că aceasta este o problemă de sănătate publică”, afirmă Danai Pervanidou, directorul departamentului de boli transmise prin vectori al Organizaţiei elene pentru Sănătate Publică.

„Virusul Nilului de Vest (West Nile) s-a stabilit în Grecia prin păsări migratoare, astfel că le recomandăm tuturor să ia măsuri de protecţie (…)”, a precizat oficialul citat.

„Grecia nu este singura ţară în care sunt raportate cazuri ale virusului Nilul de Vest. Italia, Ciprul, România şi Serbia se confruntă, de asemenea, cu înmulţirea cazurilor. Ratele de infectare au depăşit, în 2018, numărul total de cazuri semnalate în ultimii şapte ani”, subliniază cotidianul The Guardian.

„Cazurile de acest fel şi relatările în presa internaţională pot avea mari repercusiuni asupra industriei turismului”, comentează publicaţia Forbes, notând că Ambasada SUA din Grecia distribuie pliante prin care îndeamnă cetăţenii americani să adopte măsuri pentru a se proteja de ţânţari.

În Grecia, în 2018 au fost semnalate 316 cazuri de infectare cu virusul Nilul de Vest şi 50 de decese.MEDIAFAX