În sondajele social-democraţilor pentru alegerile prezidenţiale va fi măsurat şi un candidat comun al coaliţiei PSD-ALDE

Preşedintele interimar al PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat că în sondajele social-democraţilor pentru alegerile prezidenţiale va fi măsurat şi un candidat comun al coaliţiei PSD-ALDE.

„Candidatul la prezidenţiale trebuie să fie cel sau cea care are cele mai multe şanse. (…) Am vorbit cu colegii din Comitetul Executiv Naţional, în sondajele noastre vom introduce toţi colegii care şi-au exprimat dorinţa de a candida pentru alegerile prezidenţiale, dar şi un candidat comun al coaliţiei PSD-ALDE pentru a vedea care este opinia electoratului, iar decizia o vom lua împreună în forurile statutare”, a spus Dăncilă, duminică, la postul Antena 3.

Ea a fost întrebată dacă în aceste sondaje va fi măsurat şi Călin Popescu-Tăriceanu.

„Sigur! Vrem să facem un sondaj mai amplu. Este foarte important să facem acest sondaj pentru a vedea de unde pornim şi unde vrem să ajungem. E clar, vrem să câştigăm alegerile prezidenţiale, dar vrem să vedem şi de la ce procente pornim, să vedem cum putem să maximizăm şansa noastră de a câştiga prezidenţialele”, a spus preşedintele interimar al PSD.

Dăncilă a susţinut că nu a luat în calcul o candidatură a sa la prezidenţiale.

„Nu am luat în calcul acest lucru. Fac un sondaj pentru cei care şi-au exprimat dorinţa de a candida. În anumite sondaje o să figurez şi eu alături de alţi lideri ai partidelor politice pentru a vedea cum ne poziţionăm din punct de vedere al preşedinţilor de partid”, a mai spus premierul.

Preşedintele interimar al PSD a arătat că va fi un alt congres pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. Dăncilă a precizat că la Congresul extraordinar de la sfârşitul lunii va fi decis preşedintele partidului, preşedintele executiv şi secretarul general, cât şi modificarea statutului partidului.

„Până miercuri orice coleg, colegă poate să-şi depună candidatura. Mi-ar plăcea să nu fiu singurul candidat. Toţi colegii sau colegii care vor să candideze la o anumită funcţie din conducerea partidului trebuie să-şi depună candidatura şi m-aş bucura să fie cât mai mulţi candidaţi. (…) Modificarea statutului pentru că preşedintele partidului se alegea de toţi membrii partidului şi acum vrem să revenim la alegerea preşedintelui partidului de către Congres”, a explicat Dăncilă.

Premierul a susţinut că nu are nicio preferinţă legată de persoanele care ar urma să ocupe funcţiile de preşedinte executiv şi secretar general al PSD.

„Nu mi-am exprimat o preferinţă pentru o anumită persoană. (…) Se speculează foarte multe lucruri. Eu îi apreciez pe toţi colegii mei, nu am vorbit cu nimeni. (…) Oricine vrea să candideze, dacă îndeplineşte condiţiile statutare, să fie susţinut de organizaţia din care face parte, poate să candideze. Nu am spus că prefer să fie o anumită persoană pentru preşedinte executiv sau secretar general”, a mai spus Viorica Dăncilă. AGERPRES