Breaking News

UE va susține reformele democratice din R. Moldova, a declarat vicepreședintele PE

Uniunea Europeană este dispusă să ofere suportul necesar pentru implementarea reformelor democratice în Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat luni, 24 iunie la Chișinău vicepreședintele Parlamentului European, Heidi Hautala, după o întrevedere cu prim-ministrul Maia Sandu, informează MOLDPRES.

Heidi Hautala conduce delegația Parlamentului European, care întreprinde astăzi o vizită în țara noastră. „Suntem aici pentru a exprima sprijinul nostru, pentru că vedem că acum chiar există voință politică”, a declarat Heidi Hautala.

Premierul Maia Sandu a declarat după întrevedere că a discutat cu oficialii europeni despre situația din Republica Moldova după învestirea noului guvern și despre prioritățile de cooperare pe viitor. „Contăm în continuare pe sprijinul Parlamentului European în ceea ce privește consolidarea instituțiilor și proceselor democratice și îmbunătățirea bunăstării cetățenilor Republicii Moldova. Am exprimat speranța că foarte curând vor putea fi reluate programele de asistență financiară și tehnică pentru țara noastră. Am exprimat solicitările noastre de ajutor pentru a investiga furturile majore cu care s-a confruntat R. Moldova în ultimii ani. Sperăm că în continuare vom obține suport pe aceste dimensiuni”, a afirmat Maia Sandu.

O delegație a Parlamentului European (PE) se află astăzi la Chișinău pentru a evalua situația politică din Republica Moldova și a face un schimb de opinii cu reprezentanții noului guvern. Europarlamentarii mai au programate întrevederi cu șeful statului Igor Dodon, ministrul Afacerilor Externe, Nicolae Popescu, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, președintele parlamentului Zinaida Greceanîi, precum și cu președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat, Pavel Filip.