CU MOȚUL LA VEDERE

Ceea ce se întâmplă pe scena politică a țării este de fapt ceea ce se întâmplă în țară. Aceeași tensiune, aceeași învălmășeală oriunde te-ai afla. Și pe stradă și în casă și la partid și în cluburi. Nimeni nu se mai lasă impresionat de nimeni. Nu trebuie să zâmbești pentru a atrage atenția. Prezența pur și simplu în mediul real te face părtaș la tot ceea ce se întâmplă cu sau fără voia ta.

Ne aflăm în fața unor fierberi accelerate a scenei politice, în care nu se mai face deosebirea între ciuma galbenă și ciuma roșie, cum nici înspre ciuma albastră sau ciuma albă nu se mai face nici o trimitere.  Liberalii au deja războiul lor intern, între Rareș Bogdan și Ludovic Orban, astfel încât ceea ce se întâmplă în afara lor nu-i prea mai interesează. Rareș Bogdan nu-i va ierta trădarea liderului PNL și fără prea multe povești îl va aștepta la cotitură, acolo unde îi are deja pregătită lovitura fatală. PSD rămâne în continuare un partid îngenunchiat, cu grave carențe de imagine, de comunicare, ceea ce îl blochează să mai aibă reacții, chiar minime, față de adversarii de moarte ai democrației, cei care s-au îngălbenit de atâta furie și așteptare să ajungă din nou la guvernare.

Din ce în ce mai multe fisuri fac din spațiul politic o sită prin care se scurg cele mai spectaculoase știri de surse, astfel încât țara ajunge să fie o fântână arteziană, în mijlocul căreia sunt adunați toți gură cască ai națiunii, partea dură a poporului român, singura care nu se mai satură de aceeași poveste cu statul paralel, stat care bate în retragere, dar nu în realitate, ci pur și simplu din obsesiile celor care l-au descoperit.

Sfârșitul acesta de săptămână se dorește a fi un asalt întru stabilitatea PSD, o lume în care se va limpezi tot ceea ce acum este tulbure și va oferi țării șansa unei vieți normale, chiar dacă pe fond nu se va schimba nimic. Din vâlvătaia alegerilor pentru șefia PSD se pot desprinde tot felul de scântei, care mai de care mai periculoase, care își imaginează incendiul de proporții, fie că se numește Codrin Ștefănescu sau oricare alt pesedist care se crede în stare să fie și ceea ce nu poate fi, cum ar fi ambițiile lui Liviu Pleșoianu, de președinte de stat și de președinte PSD. Dacă tot vorbim în viitor nu putem să nu ținem cont până și de aceste aberații care sunt certificate a fi posibile, în orice condiții meteo. Viorica Vasilica Dăncilă, în calitatea ei de prim ministru, dar mai ales de președinte executiv (deocamdată) a PSD a devenit foarte vocală, chiar dacă încearcă să joace rolul împăciuitorului, al celui care ne arată drumul bun și calea cea dreaptă, în acest teritoriu în care democrația se simte la ea acasă. 

Nu știm încă ce se va întâmpla în culisele congresului, nu știm cât de mult îl va afecta pe Ludovic Orban trădarea față de Bogdan Rareș, nu știm care sunt înțelegerile din culisele evenimentelor, dar știm cât se poate de bine că în acest sfârșit de an nu vom avea liniște, nu va fi doar caniculă și revărsări de ape. Vom continua să fim martorii la efectele pe care le provoacă deja în societate toate aceste reacții emoționale care vin în contradicție cu legea. Cazul Sorina a fost o temă pentru acasă pentru Justiția română, întorcându-ne cu 30 de ani din drum, în timpul în care emoția era decisivă în a face ordine, cu aceeași fermitate cu care strigătul ”IMGB / face ordine”! era purtat pe străzi, în văzul lumii, ca o incitare nu numai la violență, ci și la ignorarea legii, provocând o gravă disoluție a instituţiilor statului.

Cum nici vântul nu stă ascuns în mângâierile brizei, nici ploaia, nici canicula nu stau una în depărtarea celeilalte, toate atacând liniștea serii și limpezimea nopții, același lucru se întâmplă și cu Ordonatele de Urgență, această fobie guvernamentală de care indiferent de câtă gălăgie va face Klaus Werner Iohannis  nu se va scăpa așa de ușor. Ultima dată de Viorica Dăncilă este și cea mai severă, cu lovitura țintită în moalele capului ciudei pe care guvernații o fac celor din opoziție, cu atât mai mult cu cât Codul administrativ este o factură plătită primarilor care și-au demonstrat fidelitatea față de mâna care i-a hrănit. Nu trebuie uitat pasul care a fost deja făcut în cercul înroșit al campaniilor electorale, spațiul incandescent unde strigătele de luptă ale lui Klaus Werner Iohannis nu se mai aud sau cel mult seamănă cu niște penibile chițcăituri, atâta timp cât deja se joacă pe viață și pe moarte, unde nimeni nu mai este vinovat și toți se consideră deja că trebuie să-și tragă victoria pe trup, cum doar un pulover mulat mai este îmbrăcat. Nu au decât să se dea cu capul de toți pereții Cotrocenilor sau chiar de zidurile Palatului Prezidențial, dar acum bătălia, prima bătălie din totalul celor trei, se va da exact pentru această redută, înspre care se îndreaptă toți pretendenții, cândva aliați, pentru ca, începând de astăzi să se comporte asemenea dușmanilor de moarte.

Vai de mama ei de dușmănie! Într-o astfel de conjunctură nu mai contează nici mama și nici fratele! Doar interesul (care poartă fesul) mai este cu moțul la vedere.

ADI CRISTI