Sfaturile medicilor pentru a ne feri de efectele caniculei

În această perioadă cu temperaturi foarte ridicate, pentru prevenirea incidentelor, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP)  Iaşi recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.  În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. Medicii sfătuiesc să se consume fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. De asemenea, se recomandă să se consume alimente proaspete din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile.  “Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Pe parcursul zilei se recomandă efectuarea duşurilor calduţe,şi în cazul în care există aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Dacă este absolut necesară expunerea la soare între orele amiezii trebuie folosită o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise”, recomandă medicii. “Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinărit, etc) şi aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită. Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate”, mai susţin aceştia. (E.M.)