Două persoane au fost rănite, între care un imam, în urma unor focuri de arme trase joi în faţa unei moschei din Brest, în nord-vestul Franţei, informează AFP, Reuters şi Ouest-France, care citează surse apropiate anchetei.
Incidentul s-a produs la puţin timp după ora locală 16:00 (14:00 GMT) în faţa moscheii. Viaţa celor doi răniţi nu este în pericol, între care imamul Rachid El Jay. Ambii au fost transportaţi la spital.
Procurorul din Brest, Jean-Philippe Recappe, a declarat că atacatorul a deschis focul în timp ce oamenii ieşeau din moscheea din Pontanezen, o suburbie a oraşului Brest.
Deocamdată nu se ştie dacă atacul a avut vreo motivaţie religioasă, a fost o reglare de conturi sau a fost motivat de alţi factori, a indicat procurorul, adăugând că atacatorul circula într-o maşină când a deschis focul asupra persoanelor care ieşeau din moschee.
Mass-media franceze, între care France 3, relatează că atacatorul a reuşit să fugă, poliţia încercând în prezent să-l găsească.
Ministrul de interne francez, Christophe Castaner, a declarat că poliţia a fost mobilizată pentru a-l prinde pe atacator şi a cerut prefecţilor să consolideze supravegherea lăcaşelor de cult din ţară.
O anchetă a fost deschisă de către procuratura din Brest. Situaţia este în curs de evaluare de către secţia antiteroristă a parchetului parizian, care este în contact cu procuratura din Brest, potrivit Francetvinfo. AGERPRES