Municipalitatea ieşeană va aloca 40.000 de lei pentru sprijinirea unor evenimente care vor avea loc în lunile iulie şi august. Manifestările vor cuprinde programe diverse din sfera educaţiei, a culturii, evenimente artistice, ştiinţifice şi din domeniul sportului pentru toţi. Întruniţi în şedinţă ordianră, consilierii loclai au aprobat vineri un proiect de hotărâre în acest sens. Potrivit documentului, printer evenimentele programate în lunile iulie şi august la Iaşi se numără: * Olimpiada Naţională de ştiinţe pentru juniori (29 iulie – 3 august) – eveniment interdisciplinar, care include probe scrise şi practice integrate (fizică, chimie, biologie). Sunt aşteptaţi să participe la eveniment aproximativ 200 de elevi de gimnaziu şi profesori, activităţile educaţionale fiind gestionate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cu desfăşurare în unităţi şcolare din Municipiu, recunoscute pentru performanţele constante în domeniul ştiinţelor. Suma alocată acestui eveniment este de 5.000 de lei; * Simpozionul Internaţional ISSCS 2019 – International Symposium on Signals, Circuits and Systems (11-12 iulie) – este un eveniment organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, aflat la cea de-a XIV-a ediţie, care adună specialişti de la nivel naţional, internaţional, din domeniul academic şi de cercetare din peste 10 ţări. Sunt aşteptaţi să participe circa 100 de specialişti care sunt familiarizaţi cu ultimele tendinţe din domeniul produselor electronice inovative şi totodată care vor promova imaginea Municipiului în ţară şi peste hotare. În cazul acestei manifestări, sprijinul bugetar al municipalităţii se cifrează la 10.000 de lei; * Proiectul „Interferenţe culturale. Iaşul – promotor al folclorului românesc cules acum 100 de ani, prin tineri compozitori şi interpreţi” (15 iulie – 10 august) – îşi propune să consolideze şi să promoveze cultura ieşeană prin activităţi de profil menite să susţină titlul de Capitală Culturală şi Istorică a Municipiului, precum şi de Capitală a Tineretului, prin susţinerea şi activarea tinerilor compozitori şi interpreţi la nivel local, naţional şi internaţional, care vor promova valorile culturale româneşti, cu precădere folclorul românesc cules acum 100 de ani. Proiectul cuprinde printre activităţile sale workshop-uri de instruire a tinerilor interpreţi în ceea ce priveştze tehnicile de cânt coral, seminarii de formare privind tehnicile de valorificare a citatului folcloric românesc, o competiţie şi o selecţie a tinerilor interpreţi în vederea promovării culturii muzicale româneşti şi ieşene, interviuri de promovare a tinetilor compozitorişi interpreţi, activităţi internaţionale de promovare la nivel internaţional a folclorului românesc şi a prelucrărilor corale româneşti, etc. La realizarea acestui eveniment, municipalitatea va contribui cu 10.000 de lei; * Şcoala de Vară Cantus Mundi Iaşi, ed. a II-a (19 – 24 august) – proiect educaţional-cultural la care sunt aşteptaţi circa 200 de elevi şi circa 25 de cadre didactice, proiect cu scopul de a promova educaţia continuă, corală, de a deschide apetitul tinerilor elevi pentru cultura muzicală clasică, de a crea punţi de comunicare între elevii diferitelor pături sociale, de a dezvolta creativitatea şi inteligenţa emoţională a elevilor. Participarea financiară a Primăriei la acest proiect este de 15.000 de lei. (E.M.)