În prezenţa autorităţilor locale şi a rabinului Josef Wasserman, la Cimitirul Evreiesc a avut loc duminică, 30 iunie, un ceremonial militar şi religios prilejuit de comemorarea a 78 de ani de la Pogromul de la Iaşi. La eveniment au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai Ambasadelor SUA şi Israelului în România, precum şi o delegaţie a oraşului Ashdod din Israel, în frunte cu primarul acestei localităţi, Yehiel Lasri. Cu această ocazie, primarul Mihai Chirica şi rabinul Josef Wasserman au inaugurat noua poartă centrală a Cimitirului Evreiesc, monument care a fost demolat la începutul acestui an şi relocat pe un alt amplasament. „Această poartă este o onoare atât pentru morţi cât şi pentru noi, cei care trăim. Acum se construiesc vile, case noi. Dar cine construişte porţi la cimitire îi cinsteşte pe cei morţi”, a declarat rabinul Josef Wasserman, care a mulţumit autorităţilor ieşene pentru restaurarea acestui monument istoric cu ample semnificaţii pentru comunitatea evreiască. În cadrul ceremoniilor de comemorare a 78 de ani de la Pogromul de la Iaşi, în cursul dimineţii, pe traseul Centrul de cartier Păcurari – Cimitirul Evreiesc s-a desfăşurat „Marşul Vieţii”, moment simbolic de recunoaştere a meritelor deosebite ale comunităţii evreieşti în dezvoltarea urbei noastre. „Acest Marş al Vieţii, care în acest an a ajuns la cea de-a cincea ediţie, este un exemplu nu numai pentru România, ci şi pentru întreaga lume. În prezent parcurgem zile grele, în care teroristul îşi ridică capul şi omoară la rugăciunea de sâmbătă seara oameni bătrâni şi tineri în Argentina, în America, pentru singura vină că aceştia au sânge evreiesc. Dar, dacă întreaga lume va face ceea ce face în fiecare an Iaşul, respectiv să amintească de acele pagini negre din istoria României, pentru ca ceea ce s-a întâmplat să nu se mai întâmple, atunci, cu siguranţă, astfel de nenorociri nu vor mai avea loc”, a spus rabinul Josef Wasserman, iniţiatorul acestei manifestări. În cursul după amiezii, la Palatul Roznovanu, în prezenţa primarilor Mihai Chirica şi Yehiel Lasri, a avut loc semnarea Acordului de înfrăţire între municipiul Iaşi şi oraşul Ashdod. (E.M.)