Informare de caniculă, valabilă la nivelul întregii ţări în zilele de 1 şi 2 iulie

P

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de caniculă, valabilă la nivelul întregii ţări în zilele de 1 şi 2 iulie.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de luni, 1 iulie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară după-amiaza în Moldova, în zonele de câmpie din Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, în sud-vestul şi centrul Transilvaniei şi în partea continentală a Dobrogei, unde temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 34 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

În Capitală, vremea va deveni călduroasă, caniculară în orele amiezii, când disconfortul termic se va accentua, iar ITU va atinge şi foarte probabil va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima va fi de 34 – 35 de grade, iar cea minimă de 18 – 20 de grade.

Marţi, 2 iulie, vremea va fi caniculară şi disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a ţării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar în zonele de câmpie şi podiş se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 – 37 de grade.

Prognoza pentru Bucureşti arată că, marţi, vremea va fi caniculară în orele amiezii, când disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, în timp ce temperatura maximă va fi de 36 – 37 de grade, iar cea minimă va fi de 19 – 21 de grade.

ANM menţionează că instabilitatea atmosferică se va accentua începând din după-amiaza zilei de marţi, 2 iulie, la început în regiunile nordice, iar miercuri şi joi, şi în restul teritoriului, iar vremea se va răcori. AGERPRES