NEVOIȚI SĂ O LUĂM DE LA ÎNCEPUT

S-au limpezit apele. Cel puțin acestea sunt primele semne după taifunul Liviu Dragnea. Din nou liniște la social-democrați. Din nou zâmbete încolțite pe buze. Din nou lucrurile normale au demonstrat că se pot rezolva pe căi normale. Nu era nevoie de o țară întreagă scoasă la vot pentru a alege un nou președinte la PSD. În spatele acestui exercițiu democratic dus la extrem a existat și imposibila cale de întors, păstrând în viață presiunea unei iminente dictaturi, configurată de forța discreţionară aflată la îndemâna liderului. Exact ca în povestea lui Liviu Dragnea.
Viorica Vasilica Dăncilă, Eugen Orlando Teodorovici, Mihai Fifor este noua conducere aleasă la Congres a PSD. În spatele lor încă mai fumegă încercările lui Liviu Pleșoianu, Daniel Suciu, Gabriel Petrea, gata oricând pregătiți să-și fructifice șansa de a ajunge în fruntea partidului. A fost o luptă grea, dar și disproporţională. Câștigătorii au obținut 2828, 2463, 2366. Urmăritorii acestora au convins 715, 1358, 717 de delegați la Congresul Extraordinar al PSD.
Sunt analiști care se vor ocupa de disecarea evenimentelor întâmplate la București unde am avut și o mare dezamăgire, aceea de a nu fi auzit, printre silabe sau pur și simplu din întâmplare rostit județul nostru, Iași. Nici un Maricel Popa nu s-a ridica în picioare să le strige celor care au vorbit ceea ce au vorbit să încă mai existăm și noi pe hartă încă ar trebui să mai țină seama de noi, cei din Iași, cei care de altfel au reușit să dea tonul la cântec. Chiar și fireasca și necesara dizidență față de Liviu Dragnea tot de la Iași a pornit, moment în care Gabriela Firea de atunci s-a aruncat la gâtul primarului Mihai Chirica pentru a-i cere socoteală că și-a permis să-i spună teleormăneanului verde în față că nu este bine ceea ce el începe să facă în numele partidului și, mai ales, în detrimentul cetățeanului.
La acest congres, care s-a dorit să fie simbolul unui nou început pentru social-democrație, ar fi fost necesară și o mare împăcare. O cerere de scuze din partea actualilor conducători față de greșelile pe care vechea conducere le-a făcut față de o seriei de lideri ai partidului, dați afară din partid sau pur și simplu marginalizați. Acest gest reparator ar fi fost poate cel mai puternic semnal de rupere cu trecutul gestionat de Liviu Dragnea, poate cel mai mare rău ce a lovit România, scena politică românească după 1990. Un astfel de gest ar fi scos la lumină normalitatea, dar și forța cu ajutorul căreia începem să ne asumăm trecutul, faptele pe care cu sau fără voia noastră le-am săvârșit.
Chiar dacă, un astfel de pas nu a fost făcut, cred că, la următorul congres extraordinar din luna august, în care se va decide care va fi candidatul la prezidențiale, de la sfârșitul acestui an din partea PSD, Viorica Dăncilă poate lansa această chemare la împăciuire, adunând pe toți fiii alungați sau pe cei ținuți în beciurile penitenței nedrepte, astfel încât forța slăbită a PSD să fie regenerată, să se producă acea adunare sub același steag, pe care primejdia are această forță de unitate, astfel încât PSD să aibă șansa de a renaște din propria sa cenușă, din propriile sale greșeli asumate și supuse voinței iertării.
Trebuie să învățăm din nou să fim normali. Să ieșim din încleștare, din dușmănie, din superficialitate. Să uităm că oamenii sunt făcuți pentru a urî. Ei sunt dedicați unor gânduri bune, echilibrate, că vor prietenie și armonie, că este timpul să constatăm că viața nu ține mai mult decât fiecare din noi o trăiește.
Toți liderii PSD sunt convinși că este timpul întoarcerii la popor. La nevoile acestuia. La problemele și mai ales la necazurile cu care cetățenii se confruntă, în mare parte datorită eșecurile guvernării, ale greșelilor greșiților noștri. Tot timpul o greșeală recunoscută poate fi iertată dacă aceasta este și asumată. Dacă efectele ei încetează în momentul în care greșeala este supusă iertării. Avem șansa de a ne cunoaște, de a nu mai persista în greșeală, de a fi cât se poate de verticali, de sinceri și drepți astfel încât, nimeni să nu mai sufere din cauza celor care greșesc cu sau fără de voie, a celor care se împiedică, nu pentru că sunt împiedicați, ci pur și simplu pentru că nu știu să pășească. Și, nici în acest caz nu este totul pierdut, dacă cel care nu știe are răbdarea și iscusința de a învăța.
Să sperăm ca PSD să-și revină, nu pentru că ar fi o mare pierdere lipsa acestui partid de pe eșichierul politic al țării, dar în acest moment, modul în care s-ar dezechilibra scena politică românească, ne-ar arunca în timp cu 30 de ani, moment în care am fi din nou nevoiți ”să o luăm de la început”.
ADI CRISTI