Noua conducere a PDM va fi aleasă la Congresul extraordinar din 27 iulie

Secretarul general şi toţi vicepreşedinţii Partidului Democrat din Moldova /PDM/ au demisionat, iar Congresul extraordinar al formaţiunii va avea loc pe 27 iulie. Despre aceasta a decis sâmbătă, 29 iunie, Consiliul Politic Național al PDM, transmite MOLDPRES.

Declaraţiile în urma şedinţei consiliului au fost făcute, în cadrul unei conferinţe de presă, de către Pavel Filip, preşedintele fracţiunii democraţilor în Parlamentul Republicii Moldova, care a menţionat că aceasta ar putea fi ultima întâlnire cu presa în actualul sediu al PDM.

Potrivit lui Pavel Filip, care va asigura până pe 27 iulie interimatul funcţiei de preşedinte al PDM, „congresul trebuie să fie organizat rapid, după toate conferinţele organizaţiilor teritoriale din ţară, care vor delega reprezentanţi la congres, unde vom alege o nouă conducere a partidului. Totodată, va fi aprobat un nou program al partidului”.

„Cu toţii am ajuns la concluzia că PDM rămâne o forţă politică puternică, necesară pentru R. Moldova, fiind o forţă care echilibrează lucrurile în stat. Astăzi avem o coaliţie nefirească şi cu toţii înţelegem că ulterior va fi nevoie de o asemenea putere care să asigure dezvoltarea ţării”, a spus Pavel Filip.

În acelaşi timp, preşedintele fracţiunii PDM a precizat că „această forţă politică nu mai poate fi Partidul Democrat în formula care este astăzi”. „Suntem conştienţi de acest lucru şi avem o perioadă foarte scurtă la dispoziţie ca să facem o analiză profundă a celor întâmplate în PD, să înţelegem ce trebuie schimbat, ca după congres să avem o formaţiune politică de orientare socială, construită în baza valorilor europene”, a declarat Pavel Filip.

Întrebat de presă dacă ex-vicepreşedintele PDM, Andrian Candu, şi fostul secretar general, Constantin Botnari, îşi vor depune şi mandatele de deputat, Filip a spus că „ne-am propus să nu ne pripim în luarea deciziilor în ceea ce ţine de mandatele de deputat şi calitatea de membru de partid”. „Avem o perioadă fierbinte de pregătire a congresului, iar deciziile vor fi luate de comun acord de către întreaga echipă. Or, dacă vor fi luate alte decizii, vom informa”, a precizat preşedintele interimar al PDM.

Partidul Democrat din Moldova a anunţat pe 14 iunie curent că se retrage de la guvernare, unde s-a aflat din 2016. Decizia a venit după aproape o săptămână de criză politică, ca urmare a creării coaliţiei dintre Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi Blocul ACUM, format din Platforma DA şi Partidul Acţiune şi Solidaritate.