Uniunea Salvaţi România susţine, după ce CCR a stabilit, miercuri, că există un conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie, că Justiţia a primit „o nouă şi devastatoare lovitură, prin intermediul Curţii Constituţionale politizate, doar pentru ca infractori din partidele la putere să nu răspundă pentru faptele de corupţie comise”.
„Este o nouă decizie dintr-un şir mai lung de decizii care au arătat că actualii judecători ai Curţii Constituţionale au îndepărtat instituţia de la rolul său fundamental de gardian al Constituţiei. În ultimii ani, CCR a fost transformată într-un jucător politic, într-un actor cheie pus în slujba intereselor PSD şi ale lui Liviu Dragnea. Curtea, în componenţa sa actuală, a ajutat la dezincriminarea unor fapte de corupţie, a limitat atribuţiile preşedintelui României şi a tras concluzii despre ce dosare trebuiau procurorii să claseze. În speţa de faţă, degeaba au fost aduse argumente potrivit cărora toţi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt specializaţi în materie de corupţie. CCR, în actuala componenţă colorată politic, a decis să-i ajute pe toţi infractorii judecaţi în ultimii 16 ani pentru fapte de corupţie”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna, potrivit unui comunicat de presă al partidului.
USR afirmă că semnele de întrebare cu privire la decizia CCR sunt cu atât mai mari din perspectiva celor trei sesizări adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de instanţe din România, sesizări legate de competenţa CCR de a face aprecieri şi a lua decizii legate de modalitatea de compunere a completurilor de judecată. Judecătorii CCR au refuzat să amâne un verdict la sesizarea lui Florin Iordache până când se pronunţă CJUE, mai susţine USR.
„De decizia de astăzi a CCR ar putea beneficia toţi cei judecaţi şi condamnaţi pentru fapte de corupţie de un complet de trei judecători în perioada 2003 – 2019. Pe listă se află Liviu Dragnea, condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, Darius Vâlcov, condamnat în prima instanţă la 8 ani de închisoare cu executare, Viorel Hrebenciuc, condamnat în prima instanţă la 2 ani de închisoare cu executare, Radu Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare, baronul de Constanţa Nicuşor Constantinescu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, Dan Şova şi mulţi alţii”, se mai arată în comunicatul USR.
USR mai afirmă că „o gaşcă de infractori, cocoţată la putere prin înşelarea electoratului, distruge sistematic, de doi ani şi jumătate, sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei, rescrie legile pentru a scăpa şi pentru a putea continua să fure în linişte”.
„Sub guvernarea PSD-ALDE, infractorii au devenit acuzatori şi vor să-i bage la puşcărie pe judecătorii şi procurorii care îndrăznesc să îi tragă la răspundere. Sub guvernarea PSD-ALDE, România se îndepărtează tot mai mult de Europa şi de valorile europene”, se mai menţionează în comunicat.
Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că există un conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Sursele citate au menţionat că dosarele care nu au avut o decizie definitivă până la 1 ianuarie 2019 vor fi rejudecate de completurile de cinci judecători de la ICCJ. Decizia a fost luată cu majoritate. AGERPRES