Breaking News

Spania se aşteaptă la un număr record de turişti străini în această vară

Spania se aşteaptă la un număr record de turişti străini în această vară, ceea ce va marca al şaptelea an de creştere consecutivă, a declarat ministrul Turismului, Comerţului şi Industriei, Reyes Maroto, transmite Reuters.

Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume după Franţa şi are un aport de aproape 12% la Produsul intern brut al ţării.

„Spania va atinge un nou record în ceea ce priveşte numărul vizitatorilor străini, ne aşteptăm la peste 29,6 milioane, cu o jumătate de milion mai mult decât vara trecută. Şi cheltuielile turiştilor străini ar urma să ajungă la un nivel record. Ne aşteptăm la o creştere de 3,2% în perioada iulie-septembrie, până la aproximativ 33,9 miliarde de euro (38,3 miliarde de dolari)”, a declarat Reyes Maroto.

Spania vrea să atragă noi turişti, în special din China, dar vrea şi o consolidare de pe pieţele mature, cum ar fi Marea Britanie şi Germania. Mai puţin de 1% dintre chinezii care au efectuat călătorii peste hotare au ales Spania pentru vacanţele lor, a precizat ministrul Industriei.

Conform datelor oficiale, anul trecut aproximativ 18,5 milioane de britanici şi 11,4 milioane de nemţi au vizitat Spania. AGERPRES