Viorica Dăncilă: Nu există o “listă neagră” în PSD

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, vineri, că nu există o listă neagră în PSD, aşa cum au afirmat unii social-democraţi care şi-au pierdut funcţiile. „Nu există o listă neagră în PSD. Îi recomand domului Codrin Ştefănescu, cred că şi-a greşit meseria. Un scenarist era meseria care i se potrivea. Nu există o listă neagră. Aceste lucruri, ca să ieşi în evidenţă în spaţiul public cu ştiri, ne aduc în centrul atenţiei. Dar cred că aceste lucruri trebuie să înceteze şi să dăm dovadă de mai multă responsabilitate”, a afirmat premierul la Brăila. Viorica Dăncilă a explicat, apoi, care au fost motivele sancţionării de către CEX a lui Robert Negoiţă (primar al sectorului 3 şi vicepreşedinte al PSD) – suspendat şase luni din PSD, şi a lui Şerban Nicolae, care şi-a pierdut funcţia de lider al senatorilor PSD. „Sunt o persoană care nu iubeşte conflictul şi întotdeauna am făcut apel către echilibru. Dar, în acelaşi timp, sunt o persoană fermă faţă de cine greşeşte faţă de partid. În momentul în care vii în spaţiul public şi spui că ai votat împotriva partidului tău şi ocupi funcţii cu sigla acestui partid în spate, înseamnă că joci necinstit faţă de colegii tăi, faţă de conducerea partidului şi acest lucru n-o să-l accept şi nici colegii mei nu o să-l accepte. În momentul în care ocupi o funcţie de primar pentru că ai fost votat de PSD, eşti vicepreşedinte al partidului ales de social-democraţi, nu poţi să ieşi public să spui că ai votat împotriva social-democraţilor. De-a lungul timpului, sunt de 23 de ani în politică, toţi am avut lucruri care ne-au nemulţumit sau lucruri pe care le-am apreciat. Le-am discutat în interiorul partidului, în forurile statutare, dar în momentul în care ieşi public înseamnă că este o lipsă de respect faţă de toţi membrii de partid, şi acest lucru eu nu o să-l accept. Legat de domnul Şerban Nicolae, îl apreciez dar, în momentul în care se ia o decizie într-un for statutar, că ne place sau nu ne place, majoritatea este cea care decide. Şi atunci acea decizie trebuie aplicată. Într-un partid trebuie să existe democraţie, trebuie ca fiecare să-şi spună punctul de vedere, dar într-un partid trebuie să existe şi ordine şi fermitate”, a detaliat premierul. (AGERPRES)