Adi157

Iubire de dat în ușa bisericii

Întinde mâna desenând

semnul cerșetoriei

căușul fă-l adânc în palmă

cuprinzător să fie…

să încapă

întreaga pomană a lumii

din care să ai

după ce bea apă

Despre colțul de pâine nu s-a vorbit încă

și nici despre iubire nu s-a vorbit

Este timp de desprindere

și de Înălțare!

Este timp de iubire dumnezeiască

mult mai simplă decât iubirea trupească

Te rogi Dumnezeului tău

care este Dumnezeul Tuturor

și mai apoi totul este aranjat

Totul ți se cuvine

Totul rămâne între două bătăi de clopot

să fie memorat, parafat, dedicat

Iubirea arătată Lui este pe cât de simplă

pe atât de istovitoare

Degeaba aștepți să ți se răspundă

tot tu ești cel vinovat să te iei în brațe

să te iubești ca și cum

altcineva

ar îndrăzni să te iubească

sau să te mintă

sau să te descompună

în cuvintele rugăciunii de seară

înainte ca genunchii să-ți simtă

căldura pământului

și singurătatea palmelor împreunate.

 

Iubirea de dincolo de orizont

Iubesc acel pronume personal

ce îți forțează buzele

să scoată rotocoale de aer

numai bune de respirat

de folosit chiar la urgențele

gură la gură

în care viața ta răscolește

așternuturile morții

Mă strecor

de jur împrejurul talie

prelungindu-mi mâinile cuprinzătoare

cele care îmbrățișează

până la contopire

până la rătăcirea cuvintelor

prin hățișul respirațiilor sacadate

Văd cum se tulbură zarea

când depărtarea ajunge să fie

în dreptul gleznelor tale

iar apropierea dincolo de linia orizontului

peste care trec

asemenea storurilor de păsări

două buzișoare / două țâțișoare.

ADI CRISTI