Cod galben şi portocaliu de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină în toată ţara

Meterologii au emis o avertizare Cod galben de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină, valabilă duminică după-amiază, în vestul, centrul şi nordul ţării şi local în zonele montane şi submontane. Duminică seară, Codul galben se va extinde şi în celelalte regiuni, în timp ce în 15 judeţe din sud şi sud-vest va fi Cod portocaliu de vijelii, grindină şi intensificări puternice ale vântului. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă duminică, între orele 12.00 şi 18.00. „În intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul ţării şi local în zonele montane şi submontane, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp”, arată ANM. De asemenea, în regiuile sudice şi estice, în după-amiaza zilei de duminică, vremea va fi călduroasă, local caniculară în Câmpia Română, iar disconfortul termic se va accentua. Meteorologii au anunţat că, între orele 18.00 şi 22.00, manifestările de Cod galben vor cuprinde şi celelalte zone ale ţării. „În intervalul menţionat, manifestările de instabilitate atmosferică vor cuprinde şi regiunile sudice şi estice. Astfel, local şi temporar, se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp”, anunţă ANM (sursa. www.news.ro) .