Iohannis, de Ziua Justiţiei: În ultimii ani s-a încercat subordonarea justiţiei politicului

Preşedintele Klaus Iohannis declară, într-un mesaj transmis duminică cu prilejul Zilei Justiţiei, că ultimii ani au fost marcaţi de încercări repetate de a subordona justiţia politicului, prin modificări intempestive ale legislaţiei de organizare a sistemului judiciar, ale statutului magistraţilor şi ale legislaţiei penale, însă acest „asalt” a determinat reacţia promptă a cetăţenilor şi magistraţilor. „În societăţile democratice, justiţia independentă este garanţia fundamentală pentru înfăptuirea dreptăţii şi menţinerea echilibrului social. Esenţa principiului statului de drept constă în respectarea legilor şi în asigurarea unei justiţii corecte şi aplicate egal tuturor cetăţenilor. Pentru a putea fi însă îndeplinite aceste deziderate, este nevoie ca legile să fie accesibile, clare şi predictibile. În caz contrar, când sunt făcute schimbări constante, fără o direcţie unitară, respectul pentru lege are de suferit. Ultimii ani au fost marcaţi de încercări repetate de a subordona justiţia politicului, prin modificări intempestive ale legislaţiei de organizare a sistemului judiciar, ale statutului magistraţilor şi ale legislaţiei penale. Acest asalt a determinat reacţia promptă a cetăţenilor, a magistraţilor, care şi-au apărat cu demnitate valorile care le definesc misiunea, a forţelor politice ataşate principiilor democratice, precum şi a instituţiilor europene”, susţine Iohannis. Preşedintele spune că participarea impresionantă la referendumul din 26 mai arată că românii susţin valorile europene. „Participarea impresionantă la referendumul din 26 mai a demonstrat, dincolo de orice îndoială, că românii susţin valorile europene, statul de drept şi îşi doresc să trăiască într-o ţară în care legea este egală pentru toţi. Voinţa exprimată de cetăţeni îi obligă pe decidenţii politici să acţioneze pentru consolidarea parcursului european al României şi pentru o justiţie dreaptă. Totodată, acest semnal transmis prin vot trebuie să îi responsabilizeze şi pe toţi cei care sunt implicaţi în asigurarea actului de justiţie. Încrederea se construieşte prin fiecare interacţiune a unui justiţiabil cu sistemul judiciar. Iniţiative precum ‘Zilele porţilor deschise’, activităţi de educaţie juridică în societate sau dezbateri publice autentice conduc la reducerea distanţei dintre cetăţeni şi instituţii şi consolidează democraţia”, afirmă şeful statului. Iohannis consideră că reformele realizate în domeniul justiţiei şi progresele în lupta anticorupţie nu trebuie puse sub semnul întrebării prin demersurile actuale de natură legislativă sau administrativă menite să le relativizeze. „Reformele de substanţă realizate de România în domeniul justiţiei, progresele remarcabile care au fost înregistrate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie puse sub semnul întrebării prin demersurile actuale de natură legislativă sau administrativă menite să le relativizeze. În acelaşi timp, societatea românească are nevoie de o dezbatere autentică despre actualele provocări cu care se confruntă sistemul judiciar, de la încărcătura instanţelor, lipsa dotărilor logistice, lipsa de investiţii în infrastructură, la nevoia de informatizare, cu un impact direct asupra celerităţii soluţionării cauzelor. Această întreagă dezbatere trebuie să aibă mereu în centrul preocupărilor sale respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, precum şi o viziune pe termen lung, fără de care acest serviciu public, care este justiţia, nu îşi poate înfăptui misiunea”, precizează preşedintele. La finalul mesajului, Iohannis îi felicită pe cei care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie în România şi la respectul faţă de lege, ca premisă pentru o societate mai bună. (AGERPRES)