Elevii nemulţumiţi de nota obţinută la BAC pot depune contestaţie luni, 8 iulie, între orele 12.00 şi 16.00
Contestațiile se depun luni, 8 iulie, într-un interval de doar 4 ore, potrivit calendarului oficial. Elevii au aflat rezultatele inițiale de la Bacalaureat, iar acolo unde aceștia cred că au au făcut mai mult sau că notele primite nu corespund cu evaluarea proprie făcută în urma publicării baremului de notare, de la ora 12 până la ora 16, pot depune o contestație. Contestațiile la probele scrise se depun și se înregistrează la același centru de examen la care elevul a dat probele scrise, potrivit metodologiei de examen. Cererea pe care elevul trebuie să o depună conține numele candidatului, CNP-ul, seria și numărul de buletin, școala absolvită, profilul și specializarea. De regulă aceasta este oferită ca formular tipizat de către comisia centrului de examen. Președintele comisiei de examen, împreună cu unul dintre vicepreședinți, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din școala respectivă primesc contestațiile și le înregistrează. Cererile prin care se contestă notele obținute la evaluarea inițiala, însoțite de un borderou în care se precizează numele candidaților și probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestația se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen. După centralizarea cererilor prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, lucrările se secretizează. Secretizarea se face, în toate centrele zonale de evaluare din judeţ, cu acelaşi tip de hârtie pusă la dispoziţie de comisia de bacalaureat. După aceasta, se aplică ştampila „Bacalaureat 2019 – C.Z.E.”. (sursa: www.edupedu.ro)
2019-07-08