Breaking News

Accident pe Aeroportul “Henri Coandă”. Patru persone au fost rănite

Un accident rutier a avut loc, marţi dimineaţă, pe platforma Aeroportului Henri Coandă, între un autobuz fără pasageri şi un microbuz aparţinând unei firme de handling, anunţă reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroportului Bucureşti (CNAB). Patru persoane au fost rănite şi transportate la spital. Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroportului Bucureşti (CNAB) au anunţat că, marţi dimineaţă, la ora 6.15, pe platforma Aeroportului Henri Coandă, s-a produs un accident rutier între două autovehicule, respectiv un autobuz fără pasageri şi un microbuz aparţinând unei firme de handling. În urma accidentului s-au înregistrat patru victime, toate angajate ale firmei de handling, care au fost transportate la spital, în stare stabilă şi conştiente. Cercetările la faţa locului sunt efectuate de Poliţia Transporturi. (sursa. www.mediafax.ro)