GRECO, îngrijorat de dinamica modificării legii procuraturii

Grupul de State contra Corupției (GRECO) – comitet specializat al Consiliului Europei în prevenirea și lupta contra corupției, a luat act de inițiativa recentă a Parlamentului Republicii Moldova de completare și modificare a Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură, care vizează în special componența Consiliului Superior al Procurorilor. În altă ordine de idei, GRECO a expus și unele îngrijorări vis-a vis de transparența și dinamica procedurii de adoptare de către Parlament a inițiativei în primă lectură. Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale este menționat că la 5 iulie 2019, GRECO a adresat o scrisoare autorităților Republicii Moldova, cu apelul de a lua măsuri necesare și urgente în scopul implementării complete și rapide a Recomandărilor GRECO, date în cadrul rundei a IV-a de evaluare a Republicii Moldova (Prevenirea corupției în rândurile membrilor Parlamentului, judecătorilor și procurorilor), inter alia insistându-se asupra legiferării excluderii din componența Consiliului Superior al Procurorilor a Ministrului Justiției și a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.  În egală măsură, GRECO a solicitat autorităților Republicii Moldova să dispună în mod prioritar, autorizarea publicării raportului de conformitate GRECO din cadrul rundei a IV-a de evaluare, adoptat la 7 decembrie 2018. Pe 11 iunie, anumite modificări la legea cu privire la Procuratură a fost votată în primă lectură de către deputații Blocului ACUM și Partidului Socialiștilor. Autorii proiectului de lege au propus să fie modificată procedura de alegere a procurorului general, dar și cea de demisie a acestuia. Potrivit documentului, concursul pentru alegerea procurorului general nu va mai fi desfășurat exclusiv de Consiliul Superior al Procurorilor, ci de către o comisie independentă în care să intre și experți internaționali și membri ai societății civile. Îar în cazul în care va surveni interimatul funcției de procuror general, CSP să desemneze un procuror intermar până la organizarea concursului și acesta să fie numit prin decret prezidențial. Deputații mai propun ca procurorul general să fie demis de președinte la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. În prezent, consiliul nu este implicat în acest proces. De asemenea, se propune să fie exclusă din legea actuală prevederea care interzice deținerea unei cetățenii străine de către persoanele care aspiră la funcția de procuror general. Deputații au explicat că acest lucru va permite ca în această funcție să ajungă și o persoană profesionistă din afara R. Moldova. (sursa: www.deschide.md)