Parlamentul a decis: Eduard Harunjen a fost numit ilegal în funcţia de procuror general al Republcii

Majoritatea parlmentară ACUMPSRM a decis astăzi că Eduard Harunjen a fost numit ilegal în funcția de Procuror General. Acum Legislativul urmează să aducă la cunoștință acest lucru președintelui Dodon iar acesta urmează să elibereze un decret de întrerupere a raporturilor de serviciu a lui Eduard Harunjen. În timpul dezbaterilor asupra proiectului dar și a raportului comisiei juridice a fost aplicat de două ori articolul 108 din Regulamentul Parlamentului care oprește toate dezbaterile din Legislativ.  Fracțiunea Partidului Democrat a părăsit sala până a fi suspus votului demiterea Procurorului General.  „Eduard Harunjen nu întrunea condiția prevăzută (…) din Legea cu privire la Procuratură pentru a candida la funcția de Procuror General”. Acesta este motivul prin care deputații vor încerca azi să-l demită pe șeful Procuraturii Generale. Potrivit proiectului de hotărâre, Eduard Harunjen, „timp de 9 luni înainte de concurs a deținut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din postura de Procuror General interimar”, fapt ce contravine prevederilor legislației. În acest sens, după aprobarea proiectului de hotărâre, deputații îi vor recomanda președintelui Republicii Moldova să emită decretul „privind constatarea încetării raporturilor de serviciu în circumstanțe ce nu depind de voința părților în privința Procurorului General al Republicii Moldova, Eduard Harunjen, în legătură cu încălcarea condiției prevăzute din Legea cu privire la Procuratură”. Totodată, această hotărâre va fi remisă Consiliului Superior al Procurorilor.  (sursa: www.deschide.md)