Președintele Comisiei de Politică Externă și Integrare Europeană din Parlamentul de la Chişinău, ambasadorul Iurie Reniță, a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa Daniel Ioniță, ambasadorul României în Republica Moldova. Ambasadorul Reniță a exprimat gratitudine statului român pentru susținere constantă și asistența substanțială în procesul de implementare a obiectivelor de integrare europeană a Republicii Moldova și a agendei interne de reforme în cele mai varii domenii. De asemenea, au fost mult apreciate proiectele implementate până în prezent cu asistența României și a fost salutată intenția Bucureștiului de a le continua și a le extinde, aducând asigurări că autoritățile de la Chișinău vor acorda tot sprijinul necesar pentru a facilita aducerea investițiilor străine, finalizarea proiectelor în derulare şi inițierea unora noi. Iurie Reniță a relatat despre caracterul ascendent al dialogului bilateral, precum și despre importanța consolidării cooperării interparlamentare, în context apreciind activitatea Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova (CCIE), care își va relua activitatea în luna septembrie anul curent. La rândul său, Ambasadorul Daniel Ioniță a reiterat deplina disponibilitate a României de continuare și extindere a proiectelor bilaterale, atât de mult așteptate și apreciate de cetățenii Republicii Moldova. Totodată, ambasadorul Ioniță a confirmat că România dispune de capacitatea și de experiența necesară pentru a susține plenar Republica Moldova în parcursul său european. În finalul întrevederii, cei doi diplomați au stăruit asupra importanței sprijinului reciproc pentru consolidarea și aprofundarea relațiilor dintre Chișinău și București. (sursa: www.deschide.md)