Incident în Golful Persic. Tanc petrolier britanic, “”hărţuit” de mai multe ambarcaţiuni iraniene

Cinci ambarcaţiuni aparţinând Gărzilor Revoluţionare din Iran s-au apropiat miercuri de un tanc petrolier britanic şi au cerut echipajului să oprească nava, însă iranienii s-au retras în urma avertismentelor lansate de o fregată britanică ce se afla în zonă, au afirmat mai mulţi oficiali americani. Incidentul de miercuri a avut loc în momentul în care tancul petrolier britanic se afla în zona intrării nordice a strâmtorii Ormuz, au declarat oficialii americani, sub protecţia anonimatului, citaţi de agenţia de ştiri Reuters. Nava britanică “HMS Montrose, care era şi ea acolo, a îndreptat armele spre ambarcaţiuni şi le-a avertizat prin radio, moment în care acestea s-au dispersat”, a afirmat unul dintre oficiali. “A fost hărţuire şi o tentativă de a interfera cu navigaţia”, a spus un alt oficial. Până în acest moment, Ministerul Apărării de la Londra nu a comentat subiectul. Incidentul s-a produs la aproape o săptămână după ce autorităţile din regiunea britanică Gibraltar, ajutate de forţe speciale britanice, au sechestrat un tanc petrolier iranian despre care se crede că transporta petrol spre Siria, încălcând sancţiunile europene impuse regimului de la Damasc. Tot miercuri, preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat că Marea Britanie „va suporta consecinţe” pentru faptul că a sechestrat un petrolier iranian în Gibraltar, în contextul escaladării tensiunilor între cele două ţări. Administraţia de la Teheran a cerut eliberarea imediată a navei iraniene. Petrolierul a fost capturat la circa patru kilometri sud de Gibraltar, într-o zonă pe care Marea Britanie o consideră că îi aparţine, deşi Spania, ce revendică Gibraltarul, susţine că incidentul a avut loc în apele teritoriale spaniole. Capturarea petrolierului iranian intervine într-un moment sensibil, riscând să amplifice criza dintre Iran şi Occident pe tema Acordului nuclear din 2015, contestat vehement de Administraţia SUA condusă de preşedintele Donald Trump. Corpul Gărzilor Revoluţionare din Iran a negat informaţiile vehiculate de mai mulţi oficiali americani privind o presupusă tentativă iraniană de a opri un tanc petrolier britanic în Golful Persic, a anunţat agenţia semioficială de ştiri Fars. (sursa: www.mediafax.ro)