Iubitor de sport? Te invităm în acest week-end în parcul Palas, acolo unde se va desfășura o competiție de streetball, cu demonstrații și concursuri pentru public. Iar dacă îți plac experiențele la înălțime, mai ai la dispoziție două weekend-uri în care poți urca la 73 de metri, în cea mai înaltă clădire din Iași. Sâmbătă și duminică, pe 13 și 14 iulie 2019, circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball Tour ajunge la Iași, pe terenul de baschet special amenajat în parcul Palas. Atmosferă energică, muzică antrenantă, distracție nelimitată și multe driblinguri vor fi elementele cheie alecompetiției Raiffeisen Bank Iași Streetball. În total, peste 280 de jucători s-au înscris în concursul găzduit de parcul Palas. Concurenții vor oferi un adevărat show cu ajutorul schemelor de aruncat la coș și trucurilor celui mai popular sport urban de echipă, baschetul 3×3,miza lor fiind acumularea cât mai multor puncte, care contează în clasamentul mondial. Și asta pentru că, începând cu ediția Tokyo 2020, acest sport este disciplină în cadrul Jocurilor Olimpice. La rândul său, publicul va avea parte de povocări tematice și concursuri cu premii, demonstrații susținute de jucători profesioniști și o atmosferă de competiție. Dacă încă nu te-ai bucurat de experiența inedită de a vedea superba panoramă asupra Iașul de la 73 de metri, încă te mai poți înscrie pentruvizitele ghidate în cea mai înaltă clădire din oraș, United Business Center 3, parte a ansamblului Palas. Până în prezent, peste 700 de persoane au fost fascinate de priveliștea spectaculoasă. Campania „Orașul meu văzut de sus” se desfășoară în fiecare sâmbătă și duminică, până pe 21 iulie inclusiv. Vizitele se realizează în baza unei programări prealabile, online, prin mesaj privat pe pagina de Facebook Palas Iași, sau prin telefon, la 0232/209.920. În plus, dacă faci un selfie la altitudine și postezi imaginea pe contul tău de Facebook sau Instagram cu #iasivazutdesus și tag @palasiasi, ai șansa să câștigi o excursie dintre cele trei oferite de ansamblul Palas, într-un oraș care are ca simbol urban o clădire impozantă prin înălțime: Dubai (Burj Khalifa, 828 metri), New York (One World Trade Center, 541 metri) și Londra (The Shard, 310 metri).