VACANȚĂ PUSĂ LA ZID (V)

112. Atât de sus am ajuns…

În locul în care tăietura de la marginea cerului

lasă Soarele să se miște ca un șarpe

Răsăritul mă prinde de mână,

topindu-mi singurătatea!

113. Norii sunt sub tălpile mele…

Ar trebui să înțeleg că nu mai sunt

cu picioarele pe pământ, dar nici cu capul în nori!

114. Rana mă ține treaz prin durerea insupirtabilă

Lângă mine compatrioții dorm liniștiți

somnul de veci.

115. Duce-m-aș de nu m-aș duce

Țintuit pe semn de cruce.

Veșnica pomenire / crește piatră din iubire.

116. Dumnezeu este în fiecare din noi

fără ca noi să fim Dumnezeu

Doar motivarea existenței Sale suntem!

117. Când spunem vorbe din suflet

suntem cu un pas mai aproape de El.

Distanța dintre noi și Dumnezeu

se măsoară nu în ani lumină, ci în adâncă smerenie.