O stradă importantă din Iaşi va aparţine duminică exclusiv copiilor şi părinţilor

Duminică, 14 iulie, între orele 9.00 și 12.00, Splai Bahlui – Mal Drept va fi închis traficului auto, între Podu Ros și Complexul “Avram Iancu”, cu ocazia unei noi ediții a evenimentului „Playing out – Străzi pe care zburdă copiii”. Potrivit organizatorilor, părinții sunt îndemnați să își copiii cu tot cu mingi, cretă, bicicletă, role şi orice jucărie vor să scoată pe afară şi nu au unde şi să îi lase să se joace liber pe această bucată generoasă de stradă, care va fi închisă şi vegheată de Poliţia Locală special pentru acest eveniment. Prima ediție a evenimentului a fost organizată anul trecut pe strada Arcu și s-a bucurat de mare succes în rândul părinților și copiilor, fiind inclusă și în top 5 „the most impressive MOBILITY ACTION of 2018” în cadrul European Mobility Week. Evenimentul este organizat de un grup de părinți care locuiesc în zona Splai Bahlui Mal Drept, de Anca Gherasim (reprezentantul pietonilor și utilizatorilor serviciilor de transport public în Comisia de Circulație a Municipiului Iași) împreună cu asociațiile CIVICA şi Asnaturași cu sprijinul Primăriei Muncipiului Iași, Poliției Locale, Poliției Rutiere și a Serviciului Voluntar de Ambulanță. (E.M.)