PL îi cere președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, să demisioneze

Într-o conferință de presă, liderul PL, Dorin Chirtoacă, a spus că familia Zinaidei Greceanîi este implicată direct în sustragerea a cinci milioane de euro de la Banca de Economii, transmite IPN. Liderul PL a spus că în 2003, Zinaida Greceanîi, fiind ministru al finanțelor în Guvernul Tarlev, a contrasemnat o hotărâre de Guvern prin care au fost scoase la privatizare sute de bunuri ale statului, printre care fabrica de vinuri. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, în 2005 a avut loc privatizarea întreprinderii contra sumei de 250 de mii de dolari, iar noul proprietar se angaja să investească trei milioane de euro în modernizarea acesteia. Potrivit liberalului, în 2009, în Comitetul director al fabricii se regăseau trei persoane, printre care și Alexei Greceanîi, soțul Zinaidei Greceanîi. Comitetul înaintează premierului o scrisoare prin care cere amânarea plăților pentru mai multe credite contractate în 2007-2008 de la BEM, de circa 2 milioane de euro. În 2011, în numele fabricii, prin intermediul unui offshore din Cipru, este accesat de la BEM un nou credit, de această dată în sumă de circa 40 de milioane de lei.  În gaj a fost pusă colecția de vinuri, 30 de mii metri pătrați din clădirea întreprinderii, 60 ha teren de viță de vie și alte bunuri. În aprilie 2012, comitetul de creditare de la BEM constată faptul că fabrica nu este capabilă să întoarcă creditul și s-a dispus valorificarea bunurilor gajate, menționează liderul PL. Dorin Chirtoacă susține că aceste lucruri sunt cunoscute de mai bine de patru ani, dar nu a urmat nicio reacție din partea instituțiilor statului și nu este clar de ce nu este nimeni tras la răspundere. Liderul PL mai spune că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este cel care a acoperit și continuă să acopere această hoție. Zinaida Greceanîi nu a avut deocamdată o reacție la declarațiile liderului PL. (sursa: www.radiochisinau.md)