Breaking News

Ruslan Flocea, favorit pentru preluarea funcţiei de director al Centrului Naţional Anticorupţie

Secretarul general al Aparatului președintelui Republicii Moldova, Ruslan Flocea, este unul dintre cele 10 persoane care au depus dosarul de participare la concursul pentru selectarea candidatului la funcția de director al Centrului Național Anticorupție. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către sursele din cadrul Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului care au menționat că Flocea este și favoritul cursei la șefia instituției. Până la numirea sa în funcție de secretar general, Ruslan Flocea a activat în calitate de șef al Direcției Generale Teritoriale (DGTA) Centru al CNA. Acesta a mai făcut parte din echipa guvernamentală a Zinaidei Greceanîi, actualul președinte al Parlamentului și liderul PSRM. Amintim că deputații din Comisia juridică, numiri și imunități au decis extinderea termenului de depunere a dosarelor de concurs pentru funcția de Director al Centrului Național Anticorupție până vineri, 19 iulie a.c., ora 17-00. Până la moment, zece persoane au depus dosarele de participare la Concursul public pentru selectarea candidatului la funcția de Director al Centrului Național Anticorupție. Deputații ACUM și PSRM au votat la data de 8 iunie demisia directorului CNA, Bogdan Zumbreanu. Până la alegerea noului director, interimatul este asigurat de Lidia Chireoglo. De precizat că până la moment trei consilieri a lui Dodon au fost numiți în funcții publice în urma creării alianței ACUM-PSRM. Este vorba despre ex-consilier pentru misiuni speciale, Pavel Voicu (numit în funcția de Ministru al Apărării), ex-consilier în domeniul reintegrării, Vasile Șova (vicepremier pentru Reintegrare) și ex-consilier în domeniul apărării şi al securităţii naţionale, Artur Gumeniuc (director adjunct al SIS). (sursa: www.deschide.md)