România se află pe locul 10 în clasamentul țărilor cu cea mai mare rată de incidență a rujeolei, potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății. Aceasta în condițiile în care rata de imunizare cu prima doză de vaccin împotriva rujeolei a scăzut de la 95% în 2010, la 90% în 2018.
Ucraina se află pe primul loc în lista ţărilor cu cea mai mare rată de incidenţă a rujeolei, în 2018. Deşi acest stat a reuşit anul trecut să vaccineze 91% dintre copii, rata de imunizare a fost scăzută timp de mai mulţi ani, un mare număr de copii de vârstă mai mare şi de adulţi fiind în pericol de a se îmbolnăvi. Locurile următoare sunt ocupate de Congo, Madagascar, Liberia, Somalia, Serbia, Georgia, Albania și Yemen.
“Și în alte țări cu incidență mare și cu acoperire vaccinală mare sunt grupuri de persoane care nu s-au vaccinat în trecut împotriva rujeolei. Aceasta arată cum o acoperire vaccinală slabă de-a lungul timpului sau existența unor comunități discrete de persoane nevaccinate pot genera epidemii mortale”, se arată într-un comunicat al OMS.
Anul trecut, numărul cazurilor de rujeolă a fost aproape dublu față de 2017, ajungând la 350.000 la nivel mondial.
„Rujeola este un indicator real al regiunilor unde trebuie să facem mai multe eforturi pentru a lupta împotriva bolilor care pot fi prevenite. Întrucât rujeola este extrem de contagioasă, izbucnirea unei epidemii este un indicator al comunităţilor în care copiii nu sunt vaccinaţi din cauza accesului, costului vaccinurilor sau, în anumite cazuri, din neglijenţă. Trebuie să facem toate eforturile pentru a imuniza fiecare copil”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore.
1 din 10 copii din lume nu a fost vaccinat împotriva unor boli precum rujeola, difteria sau tetanosul
20 de milioane de copii din lume, adică mai mult de 1 din 10, nu au beneficiat de vaccinurile împotriva rujeolei, difteriei sau tetanosului în 2018, potrivit celor mai recente date publicate de Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF.
Din 2010 rata de vaccinare cu trei doze de vaccin contra difteriei, tetanosului şi pertussisului (DTP3) şi cu o doză de vaccin antirujeolic a stagnat la aproximativ 86% la nivel mondial. Deşi ridicat, acest procent nu este suficient pentru a proteja împotriva epidemiilor unor boli care pot fi prevenite prin vaccinare, fiind necesară o rată de imunizare de 95%.
„Vaccinurile sunt unul dintre instrumentele cele mai importante pentru a preveni epidemii şi pentru a păstra omenirea în siguranţă. Deşi majoritatea copiilor de astăzi sunt vaccinaţi, mult prea mulţi sunt lăsaţi în urmă. În mod inacceptabil, deseori cei expuşi celui mai ridicat grad de risc – cei săraci, marginalizaţi, din zonele de conflict sau forţaţi să-şi părăsească locuințele – nu primesc aceste vaccinuri”, spune directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Majoritatea copiilor nevaccinați locuiesc în cele mai sărace țări din lume sau în zone de conflict. Aproape jumătate se află în numai 16 țări – Afganistan, Republica Africa Centrală, Ciad, Congo, Etiopia, Haiti, Irak, Mali, Niger, Nigeria, Pakistan, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan, Siria și Yemen.
Dacă acești copii se îmbolnăvesc, sunt expuși celui mai mare risc de urmări severe. Mai mult, accesul lor la tratamente și îngrijire este redus.
Vaccinarea anti-HPV
Pentru prima dată, OMS publică statistici referitoare la rata de imunizare cu vaccinul împotriva Virusul Papiloma Uman (HPV), care protejează fetele împotriva cancerului de col uterin.
Până la sfârșitul anului 2018, 90 de ţări – în care trăiesc o treime dintre fetele din lume – au introdus vaccinul HPV în programele lor naţionale de imunizare, potrivit organizației. Numai 13 dintre ele sunt state cu venit scăzut.
Aceasta înseamnă că persoanele cu cel mai mare risc de a suferi consecințe devastatoare ale cancerurului de col uterin sunt în continuare cele cu cea mai mică șansă de a avea acces la vaccin.