Breaking News

Seism subacvatic produs marţi dimineaţă în largul insulei Bali

Un seism subacvatic produs marţi dimineaţă în largul insulei Bali din Indonezia a provocat pagube minore şi panică în rândul locuitorilor şi turiştilor, relatează Reuters.



Cutremurul, cu magnitudinea evaluată la 5,7 de Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) şi 6,1 de Agenţia europeană de monitorizare a cutremurelor (EMSC), s-a produs la o adâncime de 91,4 kilometri, la aproximativ 102 kilometri sud-vest de Denpasar, capitala turistică a insulei.

În urma seismului nu au fost înregistrate victime şi nu a fost emisă avertizare de tsunami.

Agenţia pentru gestionarea dezastrelor din Indonezia a distribuit o fotografie cu templul Lokanatha din Denpasar a cărui zidărie a fost afectată de cutremur. Pagube minore au fost consemnate şi în alte zone ale Bali, la o şcoală, o locuinţă şi un alt templu, conform Balipost.com. De asemenea, acoperişul unei moschei din Banyuwangi, Java de Est, s-a prăbuşit parţial.





Seismul a fost resimţit şi pe insulele învecinate Lombok şi Java, a indicat Agenţia de meteorologie şi geofizică din Indonezia.

Ministerul Transporturilor a anunţat că operaţiunile pe aeroportul din Bali se desfăşoară normal.

Duminică, un seism puternic, cu magnitudinea 7,3, s-a produs la est de Indonezia, lovind Insulele Moluce (Insulele Mirodeniilor).

Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule, s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice – indo-pacifică, australiană şi euroasiatică – într-o regiune care face parte din Centura de Foc a Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.AGERPRES/