150 de elevi din Regiunea de Nord-Est, “şcoliţi” pentru facultate în cadrul proiectului “BeSTOMATIS”

150 de elevi din Regiunea de Nord-Est, respectiv din judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani, Suceava, Bacău şi Neamţ, aparţinând cu precădere grupurilor dezavantajate şi care sunt cei mai expuşi riscului de abandon şcolar în primul an de studii universitare, vor avea şansa de a dezvolta competenţe şi abilităţi relevante pentru accesul în învăţământul superior, odată cu participarea în cadrul proiectului „BeSTOMATIS – Cum ar fi să fii medic stomatolog?”, co-finanţat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în cadrul Programului privind Învăţământul Secundar ROSE. „Obiectul principal al proiectului îl reprezintă sprijinirea unui număr de 150 de elevi, câte 50 de elevi pe an, pe o durată de trei ani, potenţiali viitori studenţi, pentru urmarea unei cariere de succes în domeniul medical, prin integrarea acestora, timp de două săptămâni, într-un mediu universitar performant, în cadrul unui program de vară de tip punte”, a declarat prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iaşi, managerul proiectului. Potrivit acesteia, activităţile academice formale se vor desfăşura în perioada iulie – august în fiecare din cei trei ani de implementare a proiectului. ”Activităţile de simulare a procesului academic se vor desfşura atât în sălile de curs din cadrul Facultăţii de Medicină Dentară, cât şi în Baza Clinică de Învăţământ Stomatologic a facultăţii – pentru activităţile practice. Grupele de elevi vor fi coordonate de câte un cadru didactic şi de doi studenţi tutori. Programul academic formal cuprinde o etapă de dobândire de cunoştinţe şi abilităţi în domeniul medicinei dentare (cursuri) şi o etapă de evaluare a cunoştinţelor dobândite, menită să simuleze sesiunea de examen. De asemenea, pe parcursul celor două săptămâni, cursanţii vor participa la workshop-uri specifice facultăţii de medicină dentară, având ca temă morfologia dinţilor, biochimie, anatomie, fiziologie, histologie, etc., precum şi la vizite desfăşurate în laboratorele specifice, respectiv anatomie, analize medicale, tehnică dentară, etc. din spitalele publice şi/sau clinicile private cu care UMF Iaşi colaborează”, a precizat prof. univ. dr. Norina Consuela Forna. Totodată, pe lângă activităţile de consiliere şi orientare şcolară, elevii din grupul ţintă vor beneficia pe parcursul proiectului şi de o serie de activităţi non-formale şi de recreaţie. Participarea la şcoala de vară este gratuită, cazarea, masa şi transpăortul elevilor selectaţi în cadrul proiectului fiind asigurate de către organizatori. Proiectul „BeSTOMATIS – Cum ar fi să fii medic stomatolog?”, lansat astăzi la Iaşi, este finanţat conform Acordului de Împrumut semnat între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), Schema de Granturi pentru Universităţi – Categoria Competitiv. Proiectul are o valoare de 560.412 lei şi o durată de implementare de 36 de luni, în perioada iulie 2019 – iulie 2021. (Edmond Macri)