Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan transmite, miercuri, pe Facebook, că Viorica Dăncilă este primul şef de guvern care-şi atacă funcţionarii din subordine şi se distanţează de ei, concluzia sa fiind că pentru PSD, orice funcţionar competent, orice diplomat competent este un duşman.
„După ce multă lume a apreciat performanţa funcţionarilor şi a diplomaţilor români, Viorica Dăncilă a reacţionat extrem de virulent spunând: „nu funcţionarii şi diplomaţii României au realizat Preşedinţia. Preşedinţia a fost condusă de Guvernul României. La fiecare reuniune, ministrul a prezidat lucrările, a fost o foarte bună cooperare…”. Am să-i transmit doamnei Dăncilă următoarele lucruri:
1. Doamna Dăncilă este primul şef de guvern care-şi atacă funcţionarii din subordine şi se distanţează de ei. Rolul prim-ministrului este să apere funcţionarii competenţi. Pentru PSD, orice funcţionar competent, orice diplomat competent este un duşman. Ei îşi apără doar clientela de partid.
2. Doamna Dăncilă, ce priorităţi politice majore au reuşit să pună miniştrii dumneavoastră pe agenda Uniunii Europene? Ce vizite de succes în numele României a făcut ministrul Meleşcanu în ţările membre ale Uniunii Europene şi în afara Uniunii? „, a scris, miercuri, pe Facebook, europarlamentarul PNL.
Siegfried Mureşan se întreabă retoric când au făcut cinste miniştrii români, „când Petre Daea a vorbit despre cormorani în piscine, când Teodorovici a vorbit despre priorităţi inexistente?”
„Ce au reuşit să obţină pentru Republica Moldova? Nimic. O spun foarte clar: Guvernul Dăncilă nu a reuşit să pună nicio prioritate pe agenda Uniunii Europene. Singurul lucru care s-a reuşit a fost gestionarea afacerilor curente şi acest lucru nu s-a făcut de către miniştri, ci de către funcţionari şi diplomaţi. Iar cel mai mare succes al Preşedinţiei române a fost Summitul de la Sibiu, gestionat în exclusivitate de preşedintele Iohannis, Guvernul neavând niciun rol”, conchide Siegfried Mureşan.
Viorica Dăncilă a prezentat, marţi, în PE, bilanţul Preşedinţiei României la Consiliul UE. Printre cele 90 de dosare finalizate amintite de premier se află adoptarea cadrului de sancţiuni privind atacutile cibernetice, dar şi acţiunile de combatere a antisemitismului, xenofobiei şi dezinformării.MEDIAFAX