Elevii care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, premiaţi de Primărie

Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat au fost premiați de municipalitate, în cadrul unei festivități care a avut loc astăzi în Sala Mare a Primăriei.  În urma examenului de Evaluare Naţională, 36 de elevi din judeţul Iaşi au obţinut media maximă, 12 dintre aceştia provenind de la Colegiul „Emil Racoviță”, 11 de la Colegiul Național, cinci de la Colegiul „Costache Negruzzi”, doi de la Colegiul „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, doi de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” și câte unul de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul de Artă „Octav Băncilă” și Școala Gimnazială „Alecu Russo”. Dintre cei 16 „zeciști” de la Bacalaureat, șase au finalizat studiile la Colegiul Național, trei la Colegiul „Costache Negruzzi”, trei la Colegiul „Emil Racoviță”, trei la Colegiul „Garabet Ibrăileanu” și unul la Liceul „Vasile Alecsandri”. În cuvântul său, priamrul Mihai Chirica a ţinut să-i felicite pe elevii care au obţinut media 10 la examenele din această vară, subliniind că, prin aceste rezultate, Iaşul continuă să se afle în topul naţional privind numărul candidaţilor care au obţinut nota maximă la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat. „Iașul are cu ce se mândri în fiecare an. Datorită unui efort consecvent, reușim să-i aducem în Primărie pe cei care ne fac să ne simțim mândri, pe copiii noștri, care au muncit de-a lungul anilor de școală și care reușesc să urce pe cea mai înaltă treaptă a performanței. Sunt elevi din Iași, care au reușit să ne facă să fim mândri, să-i prețuim, să ne uităm la ei și să ne vină să-i strângem în brațe. Din păcate, în present, peste 90% dintre cei care fac studii peste hotare nu ar mai dori să se întoarcă acasă. Și nu din vina lor, ci a noastră. Nu le oferim niciun motiv care să-i facă să se întoarcă. De aceea, tinerii de astăzi trebuie să facă o clasă politică de care să fie mândri. Ei trebuie să o făurească și să încerce să remodeleze România așa cum li se cuvine. Să facă o Românie mândră și frumoasă, în care să se simtă de fiecare dată acasă. În ei este speranța, în ei este viitorul și de aceea și ei au răspunderea pentru felul în care îl vor făuri”, a declarat primarul Mihai Chirica. În discursul său, Genoveva Farcaș, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (IŞJ) Iași, a menționat că pe lângă cei 35 de elevi care au luat media 10 la Evaluarea Națională și cei 16 elevi care au obținut media 10 la Bacalaureat mai sunt peste 2.000 de elevi ieșeni care au avut medii între 9 și 9,99 la cele două examene naţionale. „Astăzi suntem la o «lecție» despre dorința de cunoaștere și informare, despre dorința de autodepășire și chiar de perfecțiune, despre voință, determinare, echilibru și sacrificiu. Toate aceste valori în care ei au crezut și le-au demonstrat cu fiecare examen i-au adus astăzi să ne predea nouă lecțiile perseverenței și reușitei. Le mulțumim pentru această lecție profundă și le dorim să aibă puterea de a duce mai departe ce au însușit în școala ieșeană și modul frumos în care s-au format astfel încât realizările de acum să se regăsească și mai târziu”, a afirmat Genoveva Farcaş. Fiecare elev a primit câte o diplomă, o coroniță, un pachet de cărți și câte un eReader.  (E.M.)

Lista elevilor care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională

Bădoi T LN. Ioana-Elena-Victoria, Carp V. Ariana-Maria, Dragomir D. Daria, Durac ȘP. Smaranda-Maria, Ivănușcă D. Alexandra-Paula, Leșe MR. Ioana, Mărgineanu J VD. Juliana, Mihalache C. Flavius, Resmeriță M. Ingrid-Emilia, Săndulache C. Rareș-Ștefan, Ștefan DB. Mihnea, Zagnat M. Teodora (toți 12 de la Colegiul Național „Emil Racoviţă”), Anton R. Teodora, Chiriac CP. Gabriel Călin, Mardare IG. Matei Alexandru, Momiță C. Denisa Elena, Moraru C. Otilia Gabriela, Muscalu C. Mara, Ruscanu MB. Alexia Maria, Tanasă M. Andrada Maria, Tănasă ȘF. Ana Alexia, Velenciuc I. Ermina, Vicol M. Alexandra Maria (toți 11 de la Colegiul Național Iași), Bulacovschi IȘ. Theodor-Octavian, Butnariu C. Cristina, Dimitriu DG. Alexandra-Cristina, Ilie CE. Ilinca-Aurora, Oniciuc DC. Nicoleta (toți cinci de la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”), Epure T. Carla-Maria (Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”), Sturza C. Ioana Emanuela (Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”), Aparaschivei E. Iustina, Busuioc IC. Corina Ştefania (ambele de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” Iași), Chiriac F. Ioana (Școala Gimnazială „Alecu Russo” Iași), Irimia IG. Andrei și Lăbonţu G. Georgiana-Andreea (ambii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Paşcani),

Lista elevilor care au obținut media 10 la Bacalaureat

Gopșa G. Ioana, Jantuan A.B. Alexandra, Popa G.C. Ioana Maria, Slătineanu O. Daniel, Șurubaru C. Iustin, Zămurcă D.C. Robert (toți șase de la Colegiul Național), Gafițanu D. Cristian, Tuchiluş S.S. Vlad, Turculeţ D. Daria (toți trei de la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”), Cartas I. Maria-Miruna, Popa C.G. Alexandra Ioana, Vînă C.P. Andreea-Mădălina (toate trei de la Colegiul Național „Emil Racoviță”), Iftene S. Maria, Nistor M. Valentina Tatiana, Petrovici M. Maria (toate trei de la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”) și Poiată I. G. Maria (Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”).