Breaking News

Parlamentul şi guvernul Austriei l-au nominalizat pe Johannes Hahn pentru a face parte din viitoarea CE

Parlamentul şi guvernul Austriei l-au nominalizat pe Johannes Hahn, actual comisar european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, pentru a face parte din viitoarea Comisie Europeană (executivul comunitar), informează joi dpa şi Reuters.

Johannes Hahn, aflat la finalul celui de-al doilea mandat de comisar european, „a lucrat neobosit ani la rând pentru apropierea ţărilor din Balcanii de vest de Uniunea Europeană”, a declarat presei la Viena cancelarul austriac Brigitte Bierlein.

„Din perspectiva mea, aş dori să continui în acest domeniu”, a afirmat în aceeaşi conferinţă de presă Johannes Hahn, subliniind că atribuirea portofoliilor îi va reveni în final viitorului preşedinte al Comisiei, Ursula von der Leyen.

Politicianul conservator austriac în vârstă de 61 de ani a adăugat că este „aliniat pe deplin” politicilor privind UE ale Ursulei von der Leyen, fost ministru german al apărării, inclusiv în ce priveşte planurile acesteia de întărire a rolului Uniunii pe scena politică internaţională.

Brigitte Bierlein a mai menţionat că o susţine pe Ursula von der Leyen în fruntea viitoarei Comisii Europene pentru respectarea parităţii, dar că Johannes Hahn este singurul candidat care s-a bucurat de sprijinul tuturor partidelor din legislativul austriac.

Johannes Hahn a fost avantajat de faptul că ţara sa este condusă în prezent de un guvern interimar format din tehnocraţi, până la alegerile parlamentare anticipate programate să aibă loc pe 29 septembrie. Guvernul anterior de dreapta condus de conservatorul Sebastian Kurz a părut să prefere înlocuirea lui Hahn cu un alt conservator, notează Reuters.

Mandatul actualei Comisii Europene se încheie pe 31 octombrie.AGERPRES