Guvernul a stabilit componența comisiei pentru selectarea candidaților la funcția de judecător al CC

Dispoziția cu privire la Comisia de concurs pentru selectarea candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale din partea guvernului a fost publicată vineri, 19 iulie, în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.

Potrivit documentului, din comisia de concurs vor face parte premierul Maia Sandu, ministrul Justiției, Olesea Stamate, secretarul general adjunct al guvernului, Roman Cazan, avocatul poporului, Mihail Cotorobai, expertul în drept public Nicolae Osmochescu, doctorul în drept Octavian Cazac, președintele Centrului de Resurse juridice, Vladislav Gribincea, și directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza.

După demisia in corpore a judecătorilor Curții Constituționale de la sfârșitul lunii iunie curent, premierul Maia Sandu a anunțat că guvernul va desemna prin concurs cei doi judecători la Înalta Curte. 

La concurs și-au depus dosarele 24 de persoane.

Curtea Constituțională este constituită din șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt desemnați de parlament, doi de guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii.