Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative România le cere autorităţilor să se implice mai mult

Play

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative România le cere autorităţilor să se implice mai mult şi să facă „tot ce le stă în putinţă” pentru a garanta bolnavilor acces la tratamentele inovative care sunt aprobate, a declarat vicepreşedintele APAN România, Andreea Antonovici.

Ea a menţionat, cu prilejul unei conferinţe, că o problemă cu care se confruntă pacienţii cu afecţiuni neurodegenerative din România este faptul că nu toate tratamentele inovative sunt accesibile.

„Dacă ne uităm la tratamentele inovative, la cele de ultimă generaţie, ştim cu toţii că nu sunt toate accesibile. (…) E nevoie ca aceste terapii să intre pe piaţă cât mai repede, iar pacientul să aibă acces la ele atunci când are nevoie de ele. România nu e singura ţară care se confruntă cu această problemă şi tocmai de aceea atâtea organizaţii la nivel european şi mondial fac aceste campanii de conştientizare pentru accesul în timp util la tratamente şi terapii”, a spus Antonovici.

Aceasta a precizat că pe 22 iulie, la nivel mondial, se celebrează Ziua Mondială a Creierului, o iniţiativă a Federaţiei Mondiale de Neurologie. „Sunt peste 120 de organizaţii din întreaga lume care participă la această iniţiativă de creştere a conştientizării sănătăţii creierului, iar accentul în anul 2019 e pus pe migrenă şi cum afectează această afecţiune viaţa a milioane de oameni în fiecare zi”, a arătat Andreea Antonovici.

Ea a afirmat că mesajul cu prilejul Zilei Mondiale a Creierului este ca toată lumea să se implice să-i ajute pe cei cu afecţiuni neurologice. „Să fim conştienţi de faptul că ele există şi la un moment dat e posibil ca pe fiecare dintre noi, într-o măsură mai mare sau mai mică, să ne afecteze. Trebuie să avem grijă de noi, să avem grijă de creierul nostru”, a adăugat vicepreşedintele APAN România.

Medicul neurolog Patricia Toboc a precizat că în România este disponibil un tratament inovativ pentru migrenă. „La noi în ţară e disponibil un dispozitiv de neuromodulare şi din câte ştiu eu urmează a fi aprobată la anul o nouă terapie injectabilă de prevenţie a migrenei. (…) Această clasă de medicamente a fost aprobată în SUA în 2018 şi anul acesta a fost aprobată în Europa şi probabil că o să fie disponibilă şi la noi în curând”, a subliniat Toboc.

Potrivit acesteia, la nivel mondial, aproximativ 15% dintre persoane sunt afectate de-a lungul vieţii de migrenă. „E o boală foarte frecventă şi cele mai afectate sunt femeile tinere care au şi carieră şi copii, femeile care au între 30 şi 40 de ani”, a adăugat medicul.

Medicul neurolog Bogdan Pană a declarat că dispozitivul disponibil în România pentru tratamentul migrenei este un stimulator al nervului trigemen.

El a spus că tratamentele inovative sunt importante pentru că nu toţi oamenii răspund la tratamentul medicamentos. AGERPRES