Un nou împrumut: Ministerul Finanţelor a luat 706 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a redeschis astăzi o emisiune de titluri scadentă în octombrie 2023 şi a împrumutat 706,5 mil. lei de la bănci, la o dobândă anuală de 3,89%.1

La licitaţie au participat şapte dealeri primari. Volumul total al cererii a fost de 1,294 miliarde de lei, din care ofertele competitive au totalizat 1,21 miliarde lei, iar cele necompetitive 75 de milioane de lei.

Rata cuponului a fost de 4,40%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 3,89%.

Din valoarea nominală adjudecată de 706 milioane de lei, suma oferita de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 591 milioane lei.

Ministerul de Finanţe a programat în luna iulie licitaţii pentru titluri de stat cu o valoare totală de 4,2 miliarde lei, în scădere cu 40% faţă de împrumuturile din iunie, în condiţiile în care costurile de finanţare pe termen mediu-lung sunt pe un trend ascendent.