24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Ce să mai înțelegem? ”Președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a promis lui Klaus Iohannis, într-o convorbire telefonică avută vineri, că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert de la conducerea Parchetului European și o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru această funcție.” Este vorba despre aceeași Laura Codruța Kovesi aflată în cercetare penală, care se încăpățânează să devină procurorul general al Uniunii Europene. Klaus Werner Iohannis a uita strigăturile cu penalii, în interpretarea sa și nicidecum în aceea ”îmblânzită” de Dan Barna. Dar, pentru că tot se amestecă în vorbă și useristul, nu putem să nu observăm atitudinea bădărănesco-aiuritoare a candidatului la prezidențiale Dan Barna, cel care a dat cu mucii în fasolele CCR, prin plasarea celor nouă judecători în fruntea apărătorilor penalilor (sic!). Obsesia cu penalii, dusă la extrem, a reușit în cele din urmă să trădeze conceptul, minimalizându-l într-atât încât nimeni nu-l mai ia în seamă. Marele pericol al zilei este acela de a transfera iluzoriului importanța acestor tragedii imediate, pe care clasa politică le gestionează, astfel încât, să se adauge efortului semnificativ, ca parte importanță a contribuției lor, decisive pentru creșterea valorii vieții de zi cu zi.
Nu de ieri sau de azi suntem marotrii unor duble măsuri, pe care Europa ne-o dictează parcă din inerție și nicidecum pentru a ține minte, pentru a o folosi în chip de exemplu de urmat. Când statele de pe bătrânul continent ne oferă marile valori ale unei corupții indubitabile, noi ar fi trebuit să nu ne revoltăm, să nu comentăm, să luăm seamă doar de furtișagurile mărunte, despre care presa noastră scrie, fără a avea neobrăzarea de a-i lua la rost pe Markel și pe Macron sau pe un alt lider politic care nu ezită să ne tragă de urechi, atunci când au mari dubii asupra unor sume de după virgulă, descoperite ca lipsă în spațiul mioritic. Nu putem să nu le aducem aminte, cu aceeași constanță a picăturii chinezești, că noi, românii, deocamdată, suntem buni și extraordinar doar atunci când le mai vindem pe nimic din avuția națională. Cele mai spectaculoase gesturi de ”prietenie” sunt apreciate în momentul în care acestea repetă pierderile din avuția statului a unor bogății date pe degeaba, doar pentru că în spatele ușilor deschise s-a decis să nu mai avem nici petrol românesc, chiar dacă el încă există la noi, în bătătura casei, să nu mai avem nici pădurile noastre, chiar dacă ele cresc în continuare pe pământ românesc, să nu mai avem nici aur și nici tot ceea ce altădată a fost considerate industrie performantă. Nu mai avem țara datoare cuiva, așa cum am ajuns să fim la finele anului 1989, nereușind să mai fim condiționați de tot felul de organisme, de genul FMI. Dar, această minune nu a durat decât câteva luni, după care ”ne-am revenit”, am început din nou să împrumutăm parcă mai abitir, cu o mai mare sete nestăpânită, cum doar marii risipitori se apropie de ”banii negândiți”. Vesticii erau cât pe ce să ne piardă, să fie ținuți la distanță de îndrăzneala unui popor, care de-a lungul istoriei a fost mic dar al dracului , demn și fără urmă de trădări fundamentale. Dar, ne-a mușcat tentația libertăţii, ca o viperă nimicitoare și, astfel, aveam nevoie de magica liberate de a fii demni, așa cum ne descrie poveștile adevărate ale omului, ca un peisaj adus în casă, din trupul neprihănit al Naturii. Chiar dacă lumea ne-a luat cam totul, încă mai avem, încă mai suntem în stare să fim tentanți, interesanți, astfel încât lumea să ne caute în continuare, să ne descoase și să afle care ne mai este gândul, care ne mai sunt așteptările, de ce am mai rămas sub ochii ațintiți ai celor care, chiar dacă au gândul hain și hulpav, rămân câteva secunde stupefiați, reușind astfel să ne înțeleagă, să-și dea seama că, de fapt, noi suntem altfel decât au crezut ei că suntem.
Și, astfel, ajungem din nou în concret, acolo unde interesele bat aceeași monedă veche, acolo unde există moarte și viață, ochi închiși și ochi deschiși, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, Dan Barnea și Dacian Cioloș, Ludovic Orban și Traian Băsescu, și peste toate și peste toți același popor român, care a fost la răscruce de drumuri încă din momentul în care a început să învețe pământul să rodească și apa să curgă.
ADI CRISTI
