PESTE 1.100 DE IEȘENI AU VĂZUT CÂT DE FRUMOS ESTE ORAȘUL DE LA 73 DE METRI ÎNĂLȚIME, DIN ANSAMBLUL PALAS


Campania „Orașul meu văzut de sus”, organizată de ansamblul Palas ca parte a manifestărilor prilejuite de aniversarea celor șapte ani de la inaugurare, a stârnit interesul și aprecierea a numeroși ieșeni. Trei dintre persoanele care s-au bucurat de panorama superbă asupra orașului, de la 73 de metri înălțime, au câștigat excursii în Dubai, New York și Londra, orașe care găzduiesc clădiri simbol.

În perioada 29 iunie – 21 iulie 2019, în fiecare sâmbătă și duminică, ansamblul Palas Iași,primul proiect mixt din România și cea mai mare investiție în real estate din afara Capitaleiîn valoare de 265 milioane de euro, le-a oferit curioșilor prilejul de a descoperi priveliștea impresionantă asupra orașului. Inițiativa s-a bucurat de mare succes în rândul ieșenilor și nu numai, peste 1.100 de persoane adulteînsoțite de copii și adolescenți, participând la vizitele ghidate în cea mai înaltă clădire din Iași. United Business Center 3are o înălțime de 73 de metri și face parte din ansamblul Palas, fiind dedicată spațiilor de birouri, în care își desfășoară activitatea numeroase companii, mai ales din domeniul IT.

Entuziasmul, surprinderea și aprecierea celor care s-au delectate cu cea mai spectaculoasă panoramă asupra orașului au fost vizibile prin postările de pe rețelele de socializare. Toți participanții au fost fascinați de peisaj și au surprins imagini de poveste cu Iașul de la înălțime. Trei dintre ei sunt și norocoșii câștigători ai unor excursii în trei mari orașe, care au ca simboluri urbane clădiri impozante prin înălțimea lor. Cei care au făcut un selfie la altitudine și au postat imaginea pe contul lor de social media cu #iasivazutdesus și tag @palasiasi au participat automat la concurs. În urma tragerii la sorți, Romaneanu Claudiu a fost desemnat câștigătorul unui sejur de șase zile în Dubai, unde va putea vizita Burj Khalifa (828 metri), Neculai Musteață va petrece șase zile în New York, unde va descoperi clădirea One World Trade Center (541 metri), iar Ana Maria Agapi va merge într-un city break de trei zile în Londra și va avea ocazia de a vizita The Shard (310 metri).